Surse din anturajul "naţionalei", dar şi din apropierea familiei Lucescu, susţin că selecţionerul s-ar fi decis.
Remiza cu miros de înfrîngere cu Albania i-a complicat viaţa lui Răzvan Lucescu. În contextul succesului surprinzător al Belarusului în Franţa, meciul nostru de marţi, de la Minsk, devine aproape crucial dacă vrem să rămînem în cursa calificării la Euro 2012.
Optimism de faţadă
Înaintea antrenamentului de ieri dimineaţă, selecţionerul le-a ţinut "tricolorilor" o şedinţă de 20 de minute. A gesticulat mult şi larg pentru a se face înţeles. Aceasta după ce, imediat după meci, mesajul său către jucători a fost unul optimist: "O victorie în Belarus, care nu e uşor de obţinut, ar schimba datele problemei. Dar trebuie să ne trezim! Capul sus, vine alt meci şi aşa n-avem nici o şansă!".
Nu se va lăsa demis
Dincolo de declaraţiile din faţa presei sau de discursul din vestiar, Răzvan pare însă să-şi fi decis viitorul apropiat. Surse din jurul "naţionalei", dar şi apropiate de familia Lucescu susţin că acesta e hotărît să demisioneze dacă nu cîştigă partida de marţi din Belarus. "Nu e genul care să aştepte să fie dat afară. Înţelege şi el că dacă ar obţine doar un punct sau două după aceste două partide, soarta calificării ar fi deja compromisă", susţin aceleaşi surse.
"Demisia! Demisia!"
Pînă spre final, publicul nemţean a încurajat frenetic "naţionala". După 1-1 însă, au apărut primele huiduieli şi corul din tribune a scandat de cîteva ori "Demisia! Demisia!". La vestiare, jucătorii erau aşteptaţi de zeci de fani nervoşi: "Ne-am săturat de voi! Cît să vă mai suportăm? Gata! Ajunge!", le-au strigat ei. Au fost cu greu opriţi şi mai apoi împrăştiaţi de jandarmi.
Sondaj GSP
"Ar trebui să-şi dea demisia Răzvan Lucescu?
Da 78,19% 16.003 voturi
Nu 21,81% 4463 voturi