Agitaţie mare în ultimele zile ale săptămânii trecute.
S-a remaniat Guvernul. Declaraţii. Comentarii. Dezbateri. Cine pleacă? Cine vine? De ce? Cum? Când? Acum s-a terminat. Am aflat. Avem şase miniştri noi. A plecat Videanu - a venit Ariton, a plecat Berceanu - a venit Boagiu, a plecat Vlădescu - a venit Ialomiţianu. Şi lista poate continua. Da! Au plecat unii, au venit alţii. Şi...?
Cu adevărat important este dacă Guvernul ăsta abia cârpit va veni cu o strategie economică nouă, odată cu remanierea. Dacă toate rateurile, bâlbele şi gafele comise, în ultima vreme, nu se vor mai repeta. Dacă vom avea o politică clară şi eficientă de stimulare a economiei reale, nu doar una de austeritate. Să tai din cheltuieli, atunci când nu ai încasări, este cel mai simplu lucru (a nu se înţelege că nu este nevoie de o restructurare temeinică a cheltuielilor publice). Oricine poate să facă asta. Mai dificil este să ai viziunea de-a face bani în plină criză. Mai greu este să ai curajul de a da legi pentru încurajarea mediului antreprenorial. Mai anevoios este să concepi programe coerente şi apoi să le pui în practică cu rigurozitate. Mai împovărător este să construieşti şi să gestionezi un buget, fără să aştepţi indicaţii de la FMI.
Vor putea noii miniştri să facă toate astea, măcar acum în al doisprezecelea ceas? Greu de spus. M-am uitat pe CV-urile celor care vor ocupa portofoliile Finanţelor, Economiei, Transporturilor, Agriculturii, Muncii şi Comunicaţiilor. Fără supărare, dar nu arată deloc convingător.
În aceste momente, nu pot să nu mă gândesc la vecinii noştri bulgari. Ministrul Finanţelor de la Sofia, Simeon Djankov (40 de ani), este un specialist care a lucrat pentru Banca Mondială în ţările din sud-estul Asiei, în Rusia şi în Argentina, pe vremea în care aceste state s-au confruntat cu situaţii economice dificile. Ministrul de Finanţe de la Buc