Doua temple ale inspiratiei aveau romanii, si se naruie mereu, cu randul, sub povara unui cod genetic nefericit. Unul in care destupau beri si dadeau indicatii antrenorului pana cand tabela indica stele verzi la adversari, si aveau impresia ca se pricep, si altul in care cineva le obloja ranile si le spunea ca daca se caiesc, exista viata dupa moarte.
Cum preotimea se revolta la ideea de-a suporta consecintele crizei in numele solidaritatii, si spurca initiativele lui Silviu Prigoana de-a pune Biserica sa plateasca impozit pe imobile si sa se descurce singura cu salariile celor care oblojesc sufletul natiunii, ca are de unde, romanilor nu le mai ramane decat sa-si aduca aminte cat trebuie sa scoata din buzunar la fiecare serviciu asigurat pentru mijlocirea Duhului Sfant.
Si sa se intrebe cat costa, pana la urma, un loc in dreapta Domnului. Dar poate ca merita, asa ca la manelisti. Fericirea n-are pret.
Si nici in preajma fotbalului nu mai simtim pavaza cereasca. O spun ostasii acestui sport, care n-au niciodata pe buze, sau doar rarisim, ideea ca poseda doua picioare stangi. Dau vina pe divinitate, pe lipsa de sansa, pe flacara violet si pisica neagra.
Dar daca nesimtirea preoteasca mai treaca-mearga, ca romanul se teme de puterea celor sfinte si inghite mercurialul unei inmormantari, de pilda, fara sa mestece, cea a fotbalistilor intrece orice limita.
In timp ce doi canotori au devenit campioni mondiali si au sansa la un salariu de 1.500 de lei si impozitarea primei, ca e criza, niste loaze proaste ca noaptea infasurate degeaba in tricolor, fara niciun rezultat notabil, dar cu bani cat sa plateasca masa si cauzarea lunara a o suta de orfani se revolta impotriva huiduielilor.
"Asa stim noi sa apreciem valoarea", a afirmat unul dintre jucatorii nationalei la cateva minute dupa terminarea meciului
