Este medic pediatru rezident. Când a avut prima tumoră şi-a promis că va salva vieţile din jurul ei. Acum, când boala a recidivat, trebuie să o salvăm noi pe ea, pentru a-i împlini visul!
Am jucat rolul unei prietene de-a surorii sale şi am intrat, pentru câteva secunde, în camera de cămin. Îmi spuseseră cu toţii că vor să o ţină departe de agitaţia campaniei, trece printr-o depresie şi e speriată de ceea ce se întâmplă. Le-am respectat dorinţa.
Din prima clipă în care am zărit-o pe Flori, i-am citit tot chinul cuibărit în ea. Era aşezată pe marginea patului. Privea în gol. Subţire - înzecit mai subţire decât este statura ei obişnuită, oricum firavă, palidă, tristă, torturată de durerea surdă în care trăieşte de trei săptămâni. Şi, mai mult decât orice, i-am citit teama furişată în suflet. Pentru că nu ştia ce o aşteaptă în secunda următoare, dar, mai ales, pentru că povestea s-a repetat - de data aceasta agravată.
Vizavi, pe un scaun, cea care i-a dat viaţă încerca să descâlcească tăcerea bolnavă cu glume frumoase şi poveşti pe care numai o inimă îndurerată de mamă le poate născoci pentru copiii ei. Iar Bibi, sora bolnavei, stătea alături. Încercând din răsputeri să înghită acel nod care o sugrumă de trei săptămâni nesfârşite. De când a aflat nenorocita veste.
N-am stat mult. N-am putut. Era o durere între aceste trei femei care te punea la respect. Am ieşit de acolo şi am plecat să-mi documentez materialul departe de camera de cămin.
Diagnosticul: tumoră
„Acum trei săptămâni a început să o doară foarte tare jumătatea dreaptă a capului, iar durerea nu ceda la nici un antiinflamator“, povesteşte Bibi (Cornelia), sora Florentinei, răsfoind teancul de analize medicale, internări şi extrenări, scrisori medicale etc. „După patru zile, partea dreaptă a feţei a amorţit. Iar durerea era la fel de chinuitoare. În plus,
