Blue Air are blocate la sol două avioane pe aeroporturile Paris Beauvais (Franţa) şi Luton (Marea Britanie) pentru neîndeplinirea obligaţiilor financiare ale companiei low-cost, au declarat surse din piaţa transporturilor aeriene. Cele două aeronave sunt închiriate în sistem de leasing operaţional.
Contactaţi, reprezentanţii Blue Air au declarat că avioanele sunt "poziţionate la sol" pe cele două aeroporturi.
"În prezent suntem în curs de a decide dacă aceste două aeronave mai pot aduce valoare strategiei noastre pe termen scurt şi mediu. Suntem în discuţii cu proprietarii celor două aeronave pentru a stabili dacă vom termina contractele de leasing sau dacă vom continua colaborarea", a declarat directorul general al Blue Air, Sherif Ussama.
El a adăugat că pasagerii care au cumpărat bilete pe cursele respective au fost transportaţi către destinaţie cu aparate introduse special de companie pentru a reduce întârzierile.
În ultimele luni, mai multe companii furnizoare de avioane au somat Blue Air în instanţă pentru neplata unor datorii.
Conducerea Blue Air a anunţat joi că nu va lansa destinaţii noi în acest an şi că are în plan un program de restructurare a companiei, care vizează printre altele concedierea mai multor angajaţi din echipajul de bord.
"Avem în vedere un plan de restructurare a flotei, pentru că perioada de criză este foarte puternică. Astfel, am renunţat la patru avioane, urmând să rămânem cu şase aparate, plus alte două care vor fi livrate până la sfârşitul anului, parte a unei comenzi către Boeing. Situaţia pe piaţă este dificilă, la fiecare trei luni se schimbă previziunile în ceea ce priveşte pierderile operatorilor aerieni şi aici este inclusă şi România, deci şi Blue Air", a declarat joi Ussama.
El a mai spus că în urma procesului de restructurare a flotei se va recurge şi la concedieri, fiind v