Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În 21 de ani de şoferie Adalbert Cociş a primit trei amenzi

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 6 septembrie 2010 ·

Primarul comunei Aluniş de cinci mandate, Adalbert Cociş, a declarat pentru cotidianul Zi de zi că deşi are permis de conducere din 1989, în cei 21 de ani de când este şofer cu acte în regulă a primit doar trei amenzi simple: una de 25 de lei, pentru că nu a oprit maşină la timp după ce a i s-a făcut semn de un agent de circulaţie, una pentru viteză şi una pentru că persoana din dreapta sa nu avea pusă centura de siguranţă. Primarul se consideră un şofer bun atâta timp cât nu i-a fost suspendat permisul de conducere niciodată de când a devenit şofer până în prezent şi nu se sfieşte să recunoască, că în ultimii 21 de ani a schimbat doar trei autoturisme „Prima mea maşină a fost un autoturism Dacia 1.300, pe care apoi am schimbat-o cu o Dacie 1.310 adusă din Ungaria, iar momentan conduce de doi ani un Ford Focus an de fabricaţie 2.005 pe care l-am adus din Germania. Cel mai mult recunosc că am călcat pedala de accelaraţie până la 180 de km/h la o maşină şi asta pe autostradă la nemţi, la noi în ţară nu merg niciodată peste 100 de km/h”, a declarat Adalbert Cociş.

Primarul comunei Aluniş de cinci mandate, Adalbert Cociş, a declarat pentru cotidianul Zi de zi că deşi are permis de conducere din 1989, în cei 21 de ani de când este şofer cu acte în regulă a primit doar trei amenzi simple: una de 25 de lei, pentru că nu a oprit maşină la timp după ce a i s-a făcut semn de un agent de circulaţie, una pentru viteză şi una pentru că persoana din dreapta sa nu avea pusă centura de siguranţă. Primarul se consideră un şofer bun atâta timp cât nu i-a fost suspendat permisul de conducere niciodată de când a devenit şofer până în prezent şi nu se sfieşte să recunoască, că în ultimii 21 de ani a schimbat doar trei autoturisme „Prima mea maşină a fost un autoturism Dacia 1.300, pe care apoi am schimbat-o cu o Dacie 1.310 adusă din Ungaria, iar momentan conduce de doi ani un

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 33 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curăţenie pe TikTok/ CNA ar trebui să fie mai fermi şi amenzile să fie mai mari

News.ro acum 48 minute
Candidatul USR pentru funcţia de preşedinte al României, Elena Lasconi, a declarat că USR are în pregătire un proiect de lege prin care să se poată facă ”curăţenie” pe TikTok prin inteligenţa artificială. Lasconi a afirmat că reprezentanţii CNA ar t

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum 58 minute
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 3 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°