Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răzvane, cât mai stai?

Publicat in GAZETA de SUD, luni 6 septembrie 2010 ·

Postul selecţionerului Lucescu este pus serios în pericol după remiza cu Albania, rămânerea lui pe banca naţionalei depinzând în mare măsură de meciul de mâine cu Belarus.

„Staţi liniştiţi că oricum Răzvan nu mai stă mult la naţională“, spunea Adrian Mutu în urmă cu aproximativ două săptămâni. Vorbele „Briliantului“, un jucător nebăgat în seamă de selecţioner în acest an, sunt la un pas să se adeverească. Naţionala condusă de Lucescu junior s-a împiedicat vineri la Piatra Neamţ, în primul meci din preliminariile CE 2012, de reprezentativa Albaniei (1-1), pe care Victor Piţurcă o învinsese în mandatul lui cu 6-1. Jocul haotic al echipei din finalul partidei cu albanezii, faptul că „tricolorii“ nu au fost în stare să păstreze timp de zece minute un avantaj minim pe tabelă, convocarea repetată a unor jucători slabi sau ieşiţi din formă, precum Florescu, Cociş sau Mihai Roman, au determinat până şi publicul de la Piatra Neamţ, unul paşnic şi alături de echipă de obicei, să răbufnească şi să-i ceară insistent lui Lucescu demisia. Pentru cel poreclit „băiatul lu’ tata“, urmează un meci de „a fi sau a nu fi“ pe banca naţionalei, cel de mâine, din Belarus.

Lucescu: Noi suntem primii care suferim

Selecţionerul Răzvan Lucescu a declarat după meci că el şi echipa sunt primii care suferă pentru acest rezultat. „Suntem dezamăgiţi şi suntem primii care suferim pentru acest rezultat nedrept şi neplăcut pentru noi. Din punct de vedere al dorinţei şi al atitudinii jucătorilor, nu pot reproşa nimic. Când ai ocazii de gol clare, nu prea ai ce să reproşezi pentru joc. Adversarii s-au apărat foarte bine, au fost bine organizaţi, iar noi am încercat să recuperăm cât mai des şi să îi surprindem în faza ofensivă. Am reuşit să înscriem, însă descătuşarea de după gol nu ne-a mai permis să fim atât de lucizi şi am primit un gol dintr-o lovitură liberă de la mi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea ar putea fi eliberată din închisoare cu doi ani mai devreme. Tribunalul Prahova judecă azi contestația DNA

Adevarul acum 13 minute
Tribunalul Prahova judecă joi, 17 iulie, contestaţia procurorilor DNA Ploieşti faţă de decizia Judecătoriei Ploieşti privind liberarea condiţionată din penitenciar a Elenei Udrea.

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Departamentul de Justiție o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

Mediafax acum 35 minute
Nu a fost dată nicio motivare specifică pentru concedierea ei, potrivit unor surse familiarizate cu situația citate de AP. Maurene Comey era o avocată veterană în Districtul Sudic al New Yorkului, considerat cel mai elitist dintre birourile de urmăr

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 9 minute
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 8 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 11 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 10 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 10 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 9 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

21°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

23°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

16°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°