Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reduceri drastice de personal la Prefectura Brăila

Publicat in Vocea Brailei, luni 6 septembrie 2010 ·

* după fostul subprefect Florin Cârligea, o nouă "victimă" VIP a restructurării este directorul cancelariei prefectului, Luiza Pricop * pe lângă aceştia, alţi patru salariaţi au primit deja preaviz, iar pentru trei posturi se dă concurs * patru angajaţi au ales statutul de pensionar, în locul celui de funcţionar public

În urma deciziei Guvernului, 25% din angajaţii din Prefectură vor pleca acasă. Mai clar, din 52 de posturi bugetate cât avea Prefectura Brăila până nu de mult, au rămas în urma reducerii doar 39. Primul afectat de reducerea de personal, aşa cum s-a stabilit de altfel la nivel central pentru toate prefecturile din ţară, a fost subprefectul Florin Cârligea, urmat de directorul cancelariei - Luiza Pricop, al cărei post a fost, de asemenea, desfiinţat. Surse din cadrul Prefecturii ne-au informat că Luiza Pricop se află în acest moment în concediu, însă va primi preavizul atunci când va reveni. De asemenea, în afară de ea, încă patru angajaţi au primit deja preavizuri, iar pentru alte 3 posturi se va da concurs, cel mai probabil în cursul zilei de astăzi. Totodată, 3 angajaţi din cadrul Prefecturii şi-au depus dosarele în vederea pensionării, iar unul a renunţat la slujba de la Prefectură în favoarea pensiei militare.

Surse guvernamentale spun că reorganizarea instituţiei ar trebui să fie încheiată până la data de 31 decembrie 2010, iar atunci când s-a stabilit această marjă de timp s-a luat în calcul şi posibilitatea ca unii dintre angajaţii disponibilizaţi nemulţumiţi să intre brusc în concediu medical sau să conteste decizia Prefecturii în instanţă. * după fostul subprefect Florin Cârligea, o nouă "victimă" VIP a restructurării este directorul cancelariei prefectului, Luiza Pricop * pe lângă aceştia, alţi patru salariaţi au primit deja preaviz, iar pentru trei posturi se dă concurs * patru angajaţi au ales statutul de pensionar, în locul

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion: Vom continua protestele şi presiunea internă şi externă

Mediafax acum o ora
„Nicio reacţie până acum din partea Guvernului, nicio reacţie din partea lui Klaus Iohannis. Asta înseamnă că vom continua presiunea internă şi externă. Cerem sesiune parlamentară extraordinară, pentru că, în ianuarie, parlamentarii români sunt în v

Lucian Romaşcanu: PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României / Va fi elaborat în următoarele 6 luni de zile

News.ro acum 46 minute
Purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni că PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. ”Astăzi a avut

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum 46 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum 20 minute
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum o ora
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum 40 minute
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 3 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Știri România Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla cu mașina la semafor. Ce spune Poliția

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat a murit în timp ce staţiona cu maşina la un semafor, transmite azi, 13 ianaurie 2025, IPJ Timiș. Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla în mașină, la semafor, azi, 13 ianuarie. Potrivit IPJ Timiș, echipajul medical, prezent la

Marcel Ciolacu discută luni cu copreşedinţii coaliţiei şi cu cei trei vicepremieri despre bugetul pe anul 2025: Doresc ca de la 1 septembrie să venim cu indexarea pensiilor

News.ro acum 20 minute
Premierul Marcel Ciolacu discută luni cu copreşedinţii coaliţiei şi cu cei trei vicepremieri despre bugetul pe anul 2025, el anunţând după şedinţa conducerii PSD că doreşte ca de la 1 septembrie să vină cu indexarea pensiilor. Preşedintele PSD a fos

Încă două pârtii de schi cu zăpadă artificială s-au deschis în Poiana Brașov. Reduceri la transportul pe cablu

HotNews acum 2 ore
Pârtiile Drumul Roșu și Sulinar, care fac legătura între partea superioară a masivului Postăvarul și stațiune, au fost deschis luni, a anunțat Primăria Brașov, administrator al domeniului schiabil din Poiana Brașov. În ultimele 72 de ore s-au produs

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°