Preşedintele Traian Băsescu i-a propus, luni, şefului Misiunii Fondului Monetar Internaţional pentru România, Jeffrey Franks, ca în vederea întâlnirii din octombrie să fie analizată posibilitatea extinderii acordului existent între România şi FMI sau a încheierii unui acord de tip precautionary.Preşedintele s-a întâlnit, luni, la Palatul Cotroceni, cu Jeffrey Franks, care se află în România cu ocazia prezenţei la ceremoniile prilejuite de sărbătorirea a 130 de ani de la î
Preşedintele Traian Băsescu i-a propus, luni, şefului Misiunii Fondului Monetar Internaţional pentru România, Jeffrey Franks, ca în vederea întâlnirii din octombrie să fie analizată posibilitatea extinderii acordului existent între România şi FMI sau a încheierii unui acord de tip precautionary.
Preşedintele s-a întâlnit, luni, la Palatul Cotroceni, cu Jeffrey Franks, care se află în România cu ocazia prezenţei la ceremoniile prilejuite de sărbătorirea a 130 de ani de la înfiinţarea BNR.
'Mă bucur să vă văd din nou, aşteptând vizita din octombrie, când nu va mai fi o aniversare, ci o evaluare a dificultăţilor pe care le întâmpinăm. Oricum, propunerea mea este ca, în octombrie, cu ocazia vizitei, să ne uităm la viitorul acord dintre România şi FMI, să vedem dacă soluţia corectă este extinderea acordului existent sau încheierea unui acord de tip precautionary. Acesta este mesajul meu pentru dvs. Şi în acelaşi timp, urmărim să continuăm împreună reformele structurale şi absorbţia fondurilor europene. Este necesară crearea spaţiului fiscal pentru absorbţia fondurilor europene', a declarat preşedintele în debutul întrevederii.
'Sunt de acord cu dvs., domnule preşedinte. După cum vă amintiţi, cu ocazia ultimei vizite noastre vizite, am pus accent pe faptul că există importante fonduri europene. E absolut nevoie de acestea pentru infrastructură şi cheia es