Creşa din Făgăraş îşi va deschide de marţi, 7 septembrie porţile pentru a-i primi pe cei 30 de copii înscrişi aici! Numai că micuţii vor avea parte de o surpriză plăcută. Băncuţe şi scăunele frumos colorate, mochetă cu personaje din desene animate şi multe alte noutăţi au fost pregătite în cel mai mic detaliu pentru copiii.
Renovările la creşa din Făgăraş au început încă de anul trecut. Şi erau mai mult decât necesare pentru că imobilul era vechi şi într-o stare de degradare destul de avansată. Aşa că lucrările au fost de amploare. A fost schimbat acoperişul, geamurile şi uşile înlocuite, pereţii reparaţi, pardoseala reabilitată, grupurile sociale şi cele alimentare modernizate. Lucrările au continuat şi vara aceasta cu pereţii exteriori.
„Anul acesta am reuşit continuarea reabilitării clădirii şi mai ales a exteriorului acesteia. În plus, avem din acest an şcolar mobilier nou. Totul pentru a face faţă cerinţelor care sunt necesare condiţiilor de creştere a copiilor“, ne-a spus Gheorghe Harabagiu, coordonatorul creşei.
Aşa că micuţii se pot bucura de cele mai bune condiţii. Iar de marţi instituţia îşi va deschide porţile pentru a-i primi pe cei 30 de copii care au fost înscrişi.
„Înscrierile s-au finalizat, s-au făcut în perioada ianuarie-iunie. Deja sunt făcute tabelele, părinţii au fost anunţaţi să se prezinte cu actele necesare care trebuie depuse la noi. Din păcate, nu mai avem locuri disponibile“ ne-a mai spus Gheorghe Harabagiu.
Lucrările au fost realizate cu bani din bugetul local.
(Mihaela BĂRGĂOANU)
Creşa din Făgăraş îşi va deschide de marţi, 7 septembrie porţile pentru a-i primi pe cei 30 de copii înscrişi aici! Numai că micuţii vor avea parte de o surpriză plăcută. Băncuţe şi scăunele frumos colorate, mochetă cu personaje din desene animate şi multe alte noutăţi au fost pre