Adrian Stanciu a condus ieri un Volkswagen, înmatriculat cu numerele B 8794HD, pe drumul ce leagă municipiul Constanţa de Valu lui Traian, în banda numărul unu. În momentul în care a ajuns aproape de reprezentanţa Dacia, şoferul Volkswagen-ului a trecut pe banda numărul doi cu intenţia de a trece peste marcajul dublu longitudinal continuu.
Ca urmare a acestei manevre, Volkswagen-ul a lovit în plin un Ford, B 88 XYO, condus regulamentar de Ainur Ramazan tot pe sensul de mers Constanţa - Valu lui Traian. În urma impactului, Ford-ul a fost proiectat într-un pom aflat pe marginea carosabilului. Din nefericire, Erdal Bolat, de 42 de ani, pasager pe locul din dreapta faţă în Ford, a decedat pe loc. Pe numele lui Adrian Stanciu a fost deschis dosar penal pentru omor din culpă.