Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Persoanele cu handicap doresc respect şi mai puţină umilinţă

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 6 septembrie 2010 ·

Cu toate că legislaţia din România protejează persoanele cu handicap, în realitate drepturile acestora sunt încălcate în mod repetat şi abuziv de autorităţi susţine Simon Judit-Gy, preşedintele Asociaţiei HIFA România Ajutor pentru Toţi, într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Traian Băsescu, primului ministru Emil Boc, vicepremierului Marko Bela şi altor instituţii din România. „Prin prezenta scrisoare deschisă, formulată în numele persoanelor cu handicap grav, vă supunem atenţiei dumneavoastră starea legată de medicamentele prevăzute de legea specială drept gratuite pentru persoanele cu handicap, problema reducerii personalului de asistenţi personali, exercitarea abuzivă de către autorităţi a dreptului de opţiune între îndemnizaţia lunară şi asistent personal, respectiv reducerea cu 25% şi plata întârziată a salariilor asistenţilor personali”, se arată în document.

Medicamentele, un lux pentru persoanele cu handicap

Potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 448/2006, persoanele cu handicap se bucură de asistenţă medicală gratuită, inclusiv de medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Pe de altă parte, persoanele cu handicap beneficiază şi de tratament medical, dispozitive medicale, respectiv tratamente balneare gratuite. Din păcate doar pe hârtie, susţine Simon Judit-Gy. „Deşi legea prevede că persoanele cu handicap sunt îndreptăţite să beneficieze de medicamente gratuite, majoritatea persoanelor cu handicap grav sunt nevoite să utilizeze medicamente care nici măcar nu sunt compensate. Vă solicităm să reveniţi asupra gratuităţii medicamentelor, indiferent de natura acestora, prin ordonanţă de urgenţă pentru o rezolvare cât mai rapidă şi eficientă, deoarece preţurile medicamentelor nu se pot achita din veniturile infime ale persoa

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

DOCUMENT. BEC a publicat decizia prin care respinge candidatura Dianei Șoșoacă

HotNews acum 27 minute
Biroul Electoral Central a publicat decizia prin care a respins candidatura liderei S.O.S. România Diana Șoșoacă în care se pricează că a fost adoptată luând în considerare hotărârea Curții Constituționale a României de anul trecut. „Atât timp cât i

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 42 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina

Gandul acum 57 minute
Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina, subliniind că vecinătatea cu Rusia ar trebui să excludă România din orice misiune de acest tip. „Situația din Ucraina este diferită din cauza apropierii geografice ș

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum o ora
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 3 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 3 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum o ora
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°