Participarea a fost sub minimul necesar de 33%
Degeaba au fost de acord cu alegerea prin vot direct a preşedintelui 87% dintre cei care s-au prezentat la urne, căci participarea la referendumul din Republica Moldova nu a permis validarea acestuia. Doar 29,67% dintre cei cu drept de vot şi-au exprimat părerea, sub procentul de 33%, prag care şi aşa fusese redus de către Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE).
Cele patru formaţiuni aliate, aflate la putere la Chişinău după alegerile anticipate din iulie 2009, au înregistrat o înfrângere severă prin eşecul referendumului. În schimb, Partidul Comuniştilor (PCRM) a salutat rezultatul, după ce a făcut o campanie în care le-a cerut alegătorilor boicotarea scrutinului propus de AIE.
Preşedintele interimar Mihai Ghimpu a admis, luni, că este obligat de Constituţie să dizolve Parlamentul şi să organizeze noi alegeri anticipate. Ar fi al treilea scrutin parlamentar din aprilie 2009, dar Ghimpu nu a anunţat încă o dată pentru alegeri. Doar Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a cerut noi alegeri în 2010 şi a făcut un apel la liderii politici din Moldova să "lase în urmă disputele politice sau personale şi să se implice în soluţionarea blocajului constituţional". (Bogdan Munteanu)
Participarea a fost sub minimul necesar de 33%
Degeaba au fost de acord cu alegerea prin vot direct a preşedintelui 87% dintre cei care s-au prezentat la urne, căci participarea la referendumul din Republica Moldova nu a permis validarea acestuia. Doar 29,67% dintre cei cu drept de vot şi-au exprimat părerea, sub procentul de 33%, prag care şi aşa fusese redus de către Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE).
Cele patru formaţiuni aliate, aflate la putere la Chişinău după alegerile anticipate din iulie 2009, au înregistrat o înfrângere severă prin eşecul referendumului. În sch