Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Udrea, şefa litoralului românesc

Publicat in Jurnalul, luni 6 septembrie 2010 ·

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre se declară nemulţumit de puterea de decizie pe care o are Elena Udrea, Ministrul Turismului, cu privire la litoralul românesc. "Cert este că în noua lege a turismului scrie că va trebui obţinută autorizaţie şi aprobare de la Bucureşti pentru o copertină pe care vrei să o pui în banda de litoral de la Mangalia până la Sulina, de la doamna ministru, inclusiv oraşul Constanţa. Cu alte cuvinte, madam Udrea este primăriţă peste litoralul românesc, să ne trăiască", a spus Mazăre, ieri, după şedinţa de Consiliu Local, potrivit Mediafax. El a criticat şi deciziile luate de guvernanţi privind creşterea taxelor şi impozitelor.

"Aţi văzut ce au făcut ucrainenii, aţi văzut ce-au făcut bulgarii, ce fac ungurii? Toţi reduc impozitele, toţi reduc fiscalitatea, nu ştiu cum să facă să mai deschidă ţara pentru mediul economic, iar tâmpiţii noştri de la Bucureşti nu fac altceva decât să pună impozite şi să îngreuneze orice investiţie. Ca exemplu, madam Udrea vrea să dea ea de la Bucureşti aprobare pentru o copertină şi ucrainenii pun impozit zero pentru activităţile turistice timp de 10 ani. Care sunt tâmpiţi, la noi sau la ei?", a mai spus Mazăre.

Boc a tăiat banii însoţitorilor

Radu Mazăre nu ştie cum s-o scoată la capăt cu cei 2.000 de însoţitori ai persoanelor cu handicap din Contanţa. Acesta susţine că a primit o adresă prin care a fost informat că Guvernul nu mai asigură fondurile necesare pentru plata însoţitorilor persoanelor cu handicap. "Guvernul ne-a informat că nu mai plăteşte însoţitorii persoanelor cu handicap. Noi, Primăria, funcţionam de zece ani, de când sunt eu primar, ca un casier: luam banii de la Guvern şi îi plăteam pe cei 2.000 de însoţitori ai persoanelor cu handicap. Noi avem peste 2.000 de handicapaţi în Constanţa, fiecare are câte un însoţitor, că omul nu poate să se ducă nici până la WC

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 6 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 4 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 3 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 4 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 12 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 11 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 4 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 7 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 6 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°