Tânăra handbalista de la CSS Dinamo Braşov este selecţionată constant la lotul naţional de junioare şi a fost aleasă de Mariana Târcă să facă parte din lotul pentru noul sezon al echipei Rulmentul.
Îndrumată de mama ei, care a practicat handbalul de performanţă, Andreea a decis să-şi facă o carieră în sportul pe semicerc în 2004, în clasa a treia. Băieţoasă din fire şi plină de energie, tânăra sportivă a hotărât să meargă la handbal la CSS Dinamo Braşov, acolo unde a fost antrenată până în prezent doar de profesorul Lechner Ferencz.
„La început nu mi-a plăcut prea tare acest sport, întrucât mă antrenam cu fete care erau cu şapte ani mai în vârstă şi mi se părea foarte greu. Aveam antrenamente de la 7.00 dimineaţa şi mă gândeam că acest sport nu este pentru mine. Însă, părinţii m-au susţinut permanent şi m-au determinat să nu mă las bătută atât de uşor", a precizat Andreea.
Cel mai bun inter dreapta
Adolescenta a început să îndrăgească acest sport, iar profesorul Lechner a organizat, câteva luni mai târziu, o selecţie special pentru a o integra pe Andreea într-o echipă. După un an în care a făcut doar antrenamente, fără să evolueze în campionat, sportiva braşoveancă a debutat în forţă în meciurile oficiale. În primul sezon competiţional, echipa de junioare III a celor de la CSS Dinamo s-a calificat în finala campionatului, acolo unde a terminat pe locul şapte.
Sezonul 2007/2008 a fost primul pentru Andreea în calitate de căpitan de echipă, iar la finalul acelui campionat Dinamo Braşov a terminat pe locul III pe ţară, la junioare. La finalul stagiunii 2008/2009, Andreea Pricopi a câştigat primul titlu de golgeter al campionatului, fiind desemnată cel mai bun inter dreapta al sezonului.
Primul turneu în străinătate a avut loc în 2007, în Ungaria, la Tata. În 2008 şi 2009, la turneul de la Veszprem, tânăra sportivă a fost declarată cea