Edilul cere în instanţă, de la propria Primărie, bani pentru cinci ani de vechime, în condiţiile în care există deja un precedent creat
Primarul comunei Mircea Vodă, Dumitru Dedu, este unul dintre primarii cu cele mai multe procese intentate lui însuşi. Acesta are pe rol numeroase procese, aflate pe fond sau judecate în recurs.
În ordine invers cronologică, cel mai recent proces al primarului se referă la o despăgubire. Astfel, pe 1 septembrie, la Tribunalul Constanţa a fost deschis dosarul cu numărul 10742/118/2010, ce privea litigii de muncă. Dumitru Dedu, în calitate de reclamant, chema în judecată comuna Mircea Vodă prin primar şi Consiliul Local Mircea Vodă. „Ne-am întâlnit mai mulţi primari cu edilul din Hârşova (n.r. Tudor Nădrag), care a câştigat deja un astfel de proces şi am hotărât să cerem în instanţă sporul de vechime. Lucrez de 10 ani în administraţia locală şi cred că merit să primesc acest spor. Cuantumul va fi calculat la momentul respectiv", a precizat Dumitru Dedu.
Caz de corupţie
Un alt dosar marca „Dedu" se află depus la judecătoria Medgidia, cu numărul 4131/256/2010, de pe data de 29 iunie 2010. Codul penal s-a ocupat de această dată de infracţiunea de corupţie, judecată în proces. Inculpaţii sunt Dumitru Dedu şi secretarul comunei, Cristina Căluian. Aşa cum se prezenta într-un număr trecut al cotidianului ZIUA de Constanţa, primarul a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, sub acuzaţia că ar fi încercat să deturneze fonduri europene. Acuzaţiile DNA au constat în „folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în forma tentativei", pentru primar, în timp ce secretara este acuzată de complicitate la această inf