Primarii PD-L din judeţul Constanţa sunt din ce în ce mai nemulţumiţi de cabinetul Boc. Sărăcia i-a adus în pragul disperării. Pe lângă sărăcie, primarii se mai confruntă şi cu lipsa finanţării proiectelor depuse.
Cele mai mari probleme sunt create de faimoasa Măsură 322, referitoare la renovarea şi dezvoltarea satelor prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Cele mai multe proiecte sunt respinse. Un astfel de caz este cel al Primăriei Poarta Albă. În luna iunie, primarul Vasile Delicoti a depus spre finanţare proiectul integrat în baza Măsurii 322, care valora 2,5 milioane de euro. Proiectul prevedea reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, realizarea reţelei de canalizare, construirea unui after-school, reabilitarea interioară şi exterioară a căminului cultural şi dotarea lui cu echipamente de sonorizare şi mobilier. Proiectul a obţinut punctajul maxim, dar a pierdut la gradul de sărăcie. Primarul a depus contestaţie, însă răspunsul l-a primit abia luna aceasta. Proiectul nu este finanţabil întrucât comuna este prea bogată.
Întâlnirea cu premierul, refuzată
Liderul PD-L Constanţa, Mircea Banias, a încercat să le organizeze primarilor PD-L din Constanţa o întâlnire cu premierul Emil Boc, însă acesta a cerut ca problemele primarilor să-i fie prezentate într-o mapă, pe birou.
„Abia aştept să mă întâlnesc cu tovarăşul Boc. Să-l întreb de ce îşi bate joc de noi. Bineînţeles că se fereşte să ne vadă. Ce ar putea să ne spună: «Bă proştilor, v-aţi cheltuit banii degeaba»? Am votat politic. Păi dacă am votat politic, aştept să mă ajute şi ei, nu? Nicuşor Constantinescu de ce nu dă la primăriile de la PDL? Pentru că are grijă de ai lui. PDL de ce dă la PSD? Speră să ia voturi de acolo? Aiurea!", mai spune Delicoti. Edilul comunei Poarta Albă este de părere că organizaţia PDL Constanţa este prea slabă ca să fie luată în seamă d