Părinţii cu copii de şcoală au început goana prin magazine pentru achiziţionarea de rechizite şcolare. Cei care nu au sondat până acum piaţa, trebuie să ştie că rechizitele de bază costă aproximativ 150 lei, iar dacă adăugăm uniforma, ghiozdanul şi echipamentul sportiv se ajunge la 400-500 lei, echivalentul salariului unui bugetar, după reducerea cu 25 la sută.
Mai este o săptămână până când copiii vor merge din nou la şcoală, iar părinţii au început deja maratonul prin magazine în căutarea rechizitelor şi hăinuţelor necesare în noul an şcolar. Emoţiile, dar şi cheltuielile sunt ceva mai mari pentru părinţii care au copii în clasa I.
Cum lista e lungă şi bugetul grav afectat de criză, părinţii se mulţumesc să ia de pe rafturi doar strictul necesar. Pentru început, ei trebuie să cumpere ghiozdanul, penarul dotat cu toate cele trebuincioase, uniforma şi caietele tip.
Hannah Montana creşte preţul
Copiii din clasele primare se impun în faţa părinţilor atunci când e vorba de aspectul materialelor pentru şcoală. Ghiozdanele, penarele si coperţile caietelor brand-uite cu Hannah Montana, Jonas Brothers, pentru fete, Bakugan, maşinuţa Rolly, Power Rangers, pentru băieţi, sunt cele mai căutate. Însă rechizitele cu chipurile vedetelor de desene animate cresc simţitor preţul.
400 – 500 lei, bugetul pentru prima zi de şcoală
Ida Pataki, de 36 de ani din Zalău umblă din magazin în magazin pentru a cumpăra tot ce are inscripţionat ursuleţul Winie, pentru fiica sa care începe clasa I, la Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu”. A cheltuit până acum 150 lei pentru ghiozdan, penar, creioane colorate, carioci şi suport de creioane, toate inscripţionate cu personajul favorit al şcolăriţei.
Acum caută caiete cu ursuleţul Winie pe copertă. „Am căutat şi la Cluj şi nu am găsit. Numai pe astea le vrea şi nu ştiu ce se î