Guvernul României a fost dat de premierul Emil Boc ca o pradă pe mâna grupurilor de influenţă locale ale PDL.

Tehnocraţii şi liderii naţionali au fost înlocuiţi cu parlamentari reprezentanţi ai unor cercuri de putere din teritoriu, din care fac parte afacerişti şi politicieni ai partidului de guvernământ.

Emil Boc a sacrificat guvernarea în interes public cedând presiunii aripii organizaţionale din PDL, adică a aceleia care are convingerea nestrămutată că rezultatele în alegeri reprezintă exclusiv o chestiune locală, de organizare şi de bani. Pentru aripa organizaţională, majoritară acum în PDL, este mai important cum votează cartierul X casă cu casă decât, spre exemplu, reforma în justiţie.

Partidul Democrat Liberal se va provincializa până va deveni probabil de nerecunoscut pentru mulţi dintre alegătorii săi din 2008 şi ai lui Traian Băse scu. Remanierea va avea efecte în partid prin întărirea puterii conducerilor locale în detrimentul celei naţionale înainte de congres şi, în guvern, prin satisfacerea cerinţelor locale în detrimentul celor naţionale.

Modificarea Constituţiei, parlamentul unicameral sau reducerea numărului de parlamentari promise de Traian Băsescu în campania electorală din 2009, precum şi celelalte proiecte asumate pentru modernizarea statului ar putea fi abandonate prin amânare până la paştele cailor.

În faţa proiectelor naţionale vor avea prioritate investiţiile pentru oraşele mici şi sate, de unde vine în ultimii ani grosul voturilor câştigate. Dacă ne gândim şi că aripa organizaţională nu poate face performanţă decât în actualele cadre - politizare, clientelism, tranzacţionarea votului - nu mai este de aşteptat nicio schimbare în funcţionarea statului până la următoarele alegeri.

Idealiştii din PDL, cei puţini care mai vorbeau despre depolitizare, ruperea legăturii dintre