Premierul Petre Roman l-a primit pe preşedintele companiei Gold Stat. Preşedintele Ion Iliescu a revenit în Capitală după o vizită oficială de trei zile efectuată în Iugoslavia, la invitaţia preşedintelui Borislav Iovici. La Petroşani continua ancheta evenimentelor din 13-15 iunie. După o întrerupere de mai bine de 15 ani, Academia Română a ţinut prima şedinţă publică.
GOLD STAR, ÎN ROMÂNIA
Premierul român, Petre Roman, l-a primit ieri pe Jiang Ho Chung, preşedintele firmei sud-coreene Gold Star Uniformation Comunication LTD Seul, membru al Consiliului director al Concernului Lucky Gold Star, corporaţie sud-coreeană care produce şi comercializează, între altele, aparatură electronică şi de telecomunicaţii.
ANCHETĂ ÎN VALEA JIULUI
Ieri după-amiază şi-a început activitatea în municipiul Petroşani o comisie - parte componentă a Comisiei parlamentare de anchetă a evenimentelor din 13-15 iunie, care pe parcursul a trei zile va proceda la audierea individuală a factorilor de decizie direct implicaţi în deplasarea minerilor la Bucureşti, precum şi a altor persoane participante la evenimentele respective.
OSTATICI LA SĂPÂNŢA
Preşedinţii Senatului şi Adunării Deputaţilor Parlamentului României, luând cunoştinţă de faptul că ieri, 5 septembrie, în comuna Săpânţa au fost luaţi ostatici de un grup de cetăţeni ai comunei, domnul deputat Botiş Augustin şi domnul Sincai Ovidiu, împuternicit, au lansat un apel către aceşti cetăţeni să-i pună imediat în libertate.
PRIETENIE SÂRBO-ROMÂNĂ
Preşedintele Ion Iliescu a revenit aseară în Capitală după o vizită oficială de trei zile efectuată în Iugoslavia, la invitaţia preşedintelui Borislav Iovici.
Într-un interviu acordat Radioteleviziunii la bordul avionului care l-a readus în ţară, domnia sa a conturat o imagine sintetică a acestui prim contact româno-iugoslav la nivel înalt de după evenime