La sfârşitul săptămânii trecute, o escortă de poliţişti de la Compartimentul Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila au preluat de la Aeroportul Henri Coandă un brăilean care este cercetat pentru trafic de persoane.
Marian C. (32 de ani) din comuna Zăvoaia, era urmărit la nivel naţional şi internaţional deoarece împotriva lui Tribunalul Brăila a emis în lipsă un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. El a fost prins de autorităţile franceze şi apoi extrădat, în prezent fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Tot acolo se află şi Marian D. (37 de ani) din oraşul Ianca, care a fost depistat şi reţinut în Bucureşti, de poliţişti de la acelaşi compartiment. Brăileanul era urmărit la nivel naţional deoarece se sustrăgea punerii în aplicare a unui mandatul de executare a pedepsei de un an închisoare, emis de Judecătoria Râmnicu-Sărat la data de 20 mai, pentru abandon de familie. La sfârşitul săptămânii trecute, o escortă de poliţişti de la Compartimentul Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila au preluat de la Aeroportul Henri Coandă un brăilean care este cercetat pentru trafic de persoane.
Marian C. (32 de ani) din comuna Zăvoaia, era urmărit la nivel naţional şi internaţional deoarece împotriva lui Tribunalul Brăila a emis în lipsă un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. El a fost prins de autorităţile franceze şi apoi extrădat, în prezent fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Tot acolo se află şi Marian D. (37 de ani) din oraşul Ianca, care a fost depistat şi reţinut în Bucureşti, de poliţişti de la acelaşi compartiment. Brăileanul era urmărit la nivel naţional deoarece se sustrăgea punerii în aplicare a unui manda