Rezultatele muncii BNR şi corectitudinea deciziilor acestei instituţii vor fi judecate mai bine de către generaţiile viitoare, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) în discursul din deschiderea concertului extraordinar susţinut de orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu" cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la înfiinţarea BNR. Invitatul special al serii a fost preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean Claude-Trichet, care a susţinut, la rândul său, alături de preşedintele României Traian Băsescu, un mic discurs înaintea începerii concertului. "Cât priveşte prezentul, e greu să ne autocaracterizăm. O pot face mai bine autorităţile statului, opinia publică. În numai 20 de ani, societatea românească a trecut prin schimbări majore. Generaţiile viitoare vor judeca mai bine ce am făcut corect şi ce nu am făcut bine", a spus Isărescu.
Guvernatorul a ţinut să adauge, după ce a mulţumit angajaţilor BNR pentru profesionalismul şi devotamentul de care dau dovadă, că, atât cât a putut, Banca Naţională a fost de ajutor ţării de-a lungul istoriei.
"După 130 de ani, ne apare relevant adevărul că Banca Naţională a cunoscut urcuşuri şi coborâşuri, după cum însăşi istoria României a trecut prin momente de calm şi de construcţie sau prin împrejurări dramatice. Un numitor comun: întotdeauna Banca Naţională i-a fost de ajutor ţării să-şi depăşească momentele grele", a declarat guvernatorul, dând ca exemplu faptul că BNR a fost instituţia care a finanţat cheltuielile României în Primul Război Mondial.
BNR a apărut, oficial, ca instituţie, pe 29 aprilie 1880, prin publicarea legii de înfiinţare a băncii centrale, pe 5 septembrie, acum 130 de ani, având loc prima şedinţă a Consiliului Instituţiei.
Preşedintele BCE şi guvernatorul BNR, pe aceeaşi lungime de undă
Invitatul special al serii, preşedintele BCE, Jean Claude-Trichet, a