Un judecător şpăgar şi o judecătoare beată – aceştia sunt nemernicii care l-au nenorocit, de fapt, pe poliţistul Codruţ Oprea (24 de ani).
Ei au permis unui periculos clan mafiot din Dâmboviţa să zburde în libertate şi să terorizeze oameni nevinovaţi.
În faţa ororii nu mai există milă, nici explicaţii, ci doar silă şi revoltă. Şi o nevoie acută de a face, cumva, dreptate. Despre cazul Târgovişte vorbim. Şi despre iudele care, deşi le plătim să judece corect, ne papă banii şi ne dau pe mâna interlopilor.
„A lovit din greşeală, a fost o eroare. Regretă fapta, ştie că poliţistul e în stare foarte gravă", zice avocata lui George Daniel Uţă (21 de ani), individul care a trimis un poliţist direct în comă. Câtă neruşinare! De parcă am vorbi despre Sfântul Ioan Botezătorul, şi nu despre o primată care-şi snopeşte iubita în bătaie, atacă barbar un poliţist şi apoi fuge, se ascunde, timp în care trage şi ceva droguri pe nas.
Dar nu avocaţii sunt problema sistemului, ci judecătorii. Avocaţii sunt puşi să-l apere şi pe Scaraoţchi (urâtă meserie!). În schimb, judecătorii au obligaţia să-l trimită pe împieliţat acolo unde-i este locul. Prea mulţi fac însă pactul cu diavolul.
Două nume care produc greaţă tastaturii: Elena Turcu şi Dumitru Rebegea. Pe cucoană aţi văzut-o strâmbându-se ca moartea pe ecranele televizoarelor. Era beată şi fusese prinsă conducând maşina în acea stare, dar avea chef de scandal. Din păcate, mahalagioaica era şi şefă a Secţiei Penale de la Tribunalul Dâmboviţa. Personal l-a pus în libertate pe un individ extrem de periculos - Florin Pârjol, zis „Ghenosu" -, care la 34 de ani era posesorul a 36 de dosare penale, majoritatea pentru infracţiuni cu violenţă.
Apoi, când unul dintre dosare a ajuns la Ploieşti, „Ghenosu" a fost scăpat de un alt cancer al Justiţiei: judecătorul Dumitru Rebegea, şeful Secţiei