Oamenii lui Traian Băsescu din PDL, reuniţi în jurul Elenei Udrea, al "intelectualilor" şi al grupării baronilor afiliaţi, se pregătesc să se mute la un alt partid, "undeva prin primăvară", au declarat pentru Jurnalul Naţional surse din conducerea democrat-liberalilor. De altfel, toate mişcările din ultima săptămână arată că aripa Udrea - Băsescu testează piaţa pentru o astfel de manevră, în acest mod explicându-se lansarea de consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a teoriei criptate conform căreia partidul Albei-ca-Zăpada va câştiga următoarele alegeri.
Că Băsescu s-a rupt de PDL o arată şi replica pe care i-a dat-o joi dimineaţă lui Boc, când acesta i-a comunicat că refuză să-şi depună mandatul, chiar şi după şantajul cu demisia la care a fost supus de Elena Udrea. "De azi înainte vă descurcaţi singuri!", i-a spus Băsescu lui Boc, enervat de curajul pe care acesta, susţinut de greii Blaga-Berceanu-Videanu, l-a avut în faţa cererilor prezidenţiale. Informaţiile Jurnalului Naţional spun că Băsescu îl convinsese pe Mugur Isărescu să preia funcţia de prim-ministru şi că pusese la cale formarea unui guvern mixt de tehnocraţi şi politicieni. Avea însă nevoie de demisia lui Boc pentru a-şi pune în practică planul, şi refuzul acestuia de a se da la o parte l-a înfuriat pe şeful de la Cotroceni, mai ales că noii miniştri numiţi în locul celor demişi au fost aleşi tot de grupurile de interese ale greilor plecaţi din Guvern (de exemplu, noul ministru al Economiei, un apropiat al lui Vasile Blaga).
De mai multă vreme se vorbeşte în interiorul PDL despre posibila scindare a partidului, printr-o plecare a Elenei Udrea şi a grupării afiliate Palatului Cotroceni la UNPR, însă sursele Jurnalului Naţional susţin că destinaţia mişcării nu este încă pe deplin stabilită. "Oamenii lui Băsescu vor pleca unde le va zice Băsescu, la UNPR, la Partidul Popor