Spaniolii de la Inditex, care operează retaileri precum Zara şi Bershka, au finalizat construcţia unui spaţiu de 1.200 de metri pătraţi din cadrul magazinului Unirea Shopping Center şi deschid astăzi a patra unitate Bershka din Bucureşti, în urma unei investiţii de circa 3,5 mil. euro. Banii s-au concretizat în spaţiul comercial şi în faţada clădirii.
Magazinul Bershka, structurat pe două niveluri, a preluat o suprafaţă de 300 mp la parter, după retragerea parfumeriei Ina Center, şi 850 mp la etajul 1, în aripa Călăraşi. Spaţiul de la etaj a fost ocupat anterior de circa 20 de chiriaşi, care au fost relocaţi în diverse alte spaţii goale din magazin, potrivit reprezentanţilor Unirea Shopping Center. Investiţia în deschiderea noului magazin este estimată la 1.500-2.000 de euro pe metru pătrat, ceea ce înseamnă că bugetul pentru deschidere s-a încadrat între 1,8 mil. euro şi 2,4 mil. euro.
"Pe lângă suprafaţa comercială a magazinului, un element cu puternic visual este faţada clădirii, care are 30 de metri înălţime şi peste 2.000 metri pătraţi de ceramică, pe care sunt amplasate 3 logo-uri ale brandului", spun reprezentanţii Inditex.
Faţada clădirii, care acoperă nu doar suprafaţa noului magazin Bershka, ci se întinde şi desupra altor chiriaşi, plasaţi între Zara şi McDonald's, a fost refăcută în parteneriat cu Inditex cu ajutorul unei sume de 1,5 mil. euro, după cum a anunţat anterior conducerea centrului comercial.
Suportul spaniolilor în reconstrucţia a circa un sfert din faţada magazinului Unirea s-a observat pe parcursul lucrărilor de renovare. Acestea au fost efectuate de compania de construcţii Goa Invest, al cărei nume apare pe panoul "şantierelor", în momentul amenajării fiecărui magazin din portofoliul Inditex.
Inditex a intrat în România în 2004, iar în prezent are peste 40 de magazine deschise. Pe lângă cele opt magazi