Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea Britanie şi-ar putea limita numărul de studenţi străini

Publicat in Adevarul, luni 6 septembrie 2010 ·

Guvernul ar putea să restrângă intrarea studenţilor străini în Marea Britanie, o destinaţie din ce în ce mai căutată pentru urmarea studiilor superioare.

Creşterea numărului de vize emise pentru studenţi - de la 186.000 în 2004 la peste 300.000 - nu este "sustenabilă", a declarat ministrul Imigraţiei, Damian Green, pentru cotidianul The Times.

Preocuparea mea este să ştiu dacă atragem într-adevăr cei mai străluciţi şi cei mai buni studenţi, a declarat ministrul.

Peste 90.000 de studenţi ajunşi anul trecut nu erau înscrişi în instituţii de învăţământ superior, potrivit Guvernului.

O cincime dintre cei 186.000 de studenţi admişi în 2004 se aflau încă în Marea Britanie cinci ani mai târziu, arată un studiu dat publicităţii luni. Vizele acordate studenţilor nu permit instalarea în această ţară, ceea ce înseamnă că aceşti 25 % dintre studenţi au găsit un loc de muncă sau au rămas din motive familiale.

Ministrul urmează să pronunţe luni seara un discurs cu privire la politica imigraţiei. Potrivit lui Green, coaliţia de guvernământ a moştenit un sistem "scăpat de sub control".

Imigraţia netă în Marea Britanie a crescut cu 33.000 de persoane,la 196.000 în 2009, potrivit biroului de statistică.

Numărul vizelor acordate studenţilor a crescut cu 35 %, ajungând la 362.015.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă un român a fost găsit mort în urma inundațiilor din Spania. Bilanţul a ajuns la 2 decedați şi 7 dispăruţi

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță marți, 5 noiembrie, decesul încă unui cetățean român în urma inundațiilor din Spania, după informațiile transmise de către autoritățile spaniole. Bilanţul a ajuns la doi morţi şi 7 dispăruţi. „Până în preze

Percheziţii la sediul european al Netflix, într-o anchetă pentru fraudă fiscală şi muncă nedeclarată

Mediafax acum 4 ore
Filiala franceză din Paris a companiei Netflix şi sediul european al grupului din Amsterdam au făcut obiectul unor percheziţii marţi, în cadrul unei anchete deschise la sfârşitul anului 2022 pentru suspiciuni de evaziune fiscală şi muncă nedeclarată

Nicolae Ciucă îi răspunde lui Marcel Ciolacu: Eu am stat în curtea mea, nu în curtea RA-APPS. Când dumnealui o să explice cât timp a folosit facilităţile de la RA-APPS, să vină să stea de vorbă cu mine

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, i-a răspuns marţi contracandudatului său de la PSD, premierul Marcel Ciolacu, pe tema scandalului vilei de protocol din Aviatorilor, el arătând că a stat în curtea lui, nu în curtea RA-APPS şi când dumnealui o să exp

Incendiu puternic în Voluntari, la un depozit de materiale textile. A fost emis mesaj RO-Alert

Libertatea acum o ora
Un incendiu de amploare, cu degajări mari de fum, a izbucnit, marți după-amiază, la un depozit de materiale textile din Voluntari. Pompierii intervin pentru stingerea flăcărilor, relatează B365.ro. Pentru a asigura necesarul de apă, au fost solicita

Momentul în care are loc accidentul cumplit de la Timișoara, când o fetiță de 10 ani moare în mașina condusă de mama ei VIDEO

Ziare.com acum o ora
Momentul în care două mașini se ciocnesc la Timișoara, ducând la decesul unei fetițe de doar zece ani, a fost surprins de o cameră de supraveghere. Fetița care a murit se afla pe bancheta din spate, în mașina pe care o conducea, regulamentar, mama e

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine în România

HotNews acum o ora
Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, va veni în România pentru o vizită oficială miercuri, 6 noiembrie, a anunţat Executivul comunitar, printr-un comunicat, potrivit Agerpres. Comisarul va participa la Conferinţa Naţională a

Codul Silvic a primit aviz favorabil în Comisia pentru mediu din Camera Deputaţilor. Ministrul Fechet: Este important să dăm un semnal românilor că ne pasă de pădurile României şi că dorim în continuare să protejăm fondul forestier

News.ro acum 2 ore
Ministerul Mediului a anunţat, marţi, că proiectul de lege privind Codul Silvic a primit aviz favorabil de la Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor şi va fi supus analizei Comisiei pentru agricultură precum şi Comisiei ju

Jurnalistul şi scriitorul Nestor Rateş, personalitate marcantă a exilului românesc, a murit

News.ro acum o ora
Jurnalistul şi scriitorul Nestor Rateş, personalitate marcantă a exilului românesc şi o voce neobosită a libertăţii şi adevărului, auzită prin intermediul postului de radio Europa Liberă, a murit la vârsta de 91 de ani, anunţă Institutul de Investig

Paracetamolul şi Metforminul ar putea dispărea din farmacii. Avertismentul producătorilor de medicamente generice

Adevarul acum 2 ore
Românii ar putea rămâne fără Paracetamol şi Metformin, cel mai utilizat tratament accesibil pentru diabet, din cauza blocajelor legislative şi administrative "persistente", susţin producătorii de medicamente generice.

Roxana Mînzatu a primit aviz favorabil în comisiile de specialitate ale Senatului și Camerei Deputaților / „Voi fi o voce în Colegiul comisarilor”

G4Media acum 2 ore
Comisiile parlamentare pentru politică externă şi afaceri europene au dat un aviz favorabil, marţi, cu 35 de voturi „pentru” şi şase „împotrivă”, acordând încrederea Parlamentului, pentru Roxana Mînzatu, propusă pentru funcţia de comisar european di

Vremea

București
acum

mar.

5°/10°
mie.

4°/12°
joi

6°/14°
vin.

7°/14°
Iasi
acum

mar.

0°/8°
mie.

1°/11°
joi

4°/15°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/10°
joi

7°/12°
vin.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/9°
mie.

2°/11°
joi

3°/13°
vin.

5°/13°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

5°/15°
vin.

5°/14°