Gigi Becali vrea să-l vândă la iarnă pe Nicoliţă pentru a profita de cota pe care încă o mai are mijlocaşul. De aceea i-a mandatat pe Ioan şi Victor Becali să vină cu oferte. Zilele lui Nicoliţă în Ghencea sunt numărate. Altădată favoritul lui Becali, mijlocaşul dreapta este acum „pe făraş“, el pierzând susţinerea tuturor oficialilor roş-albaştri.
Lanţul ghinioanelor pare să nu se mai sfârşească pentru Bănel Nicoliţă. Huiduit de proprii fani, umilit de selecţioner, accidentat şi deposedat de banderola de căpitan de Ilie Dumitrescu, Bănel nici măcar nu-şi mai găseşte locul în echipă.
Chiar dacă este aproape refăcut după problemele musculare avute, mijlocaşul de 25 de ani a ajuns abia a patra opţiune pentru banda dreaptă, acolo unde se va bate cu proaspăt revenitul Janos Szekely, cu tânărul Mihai Răduţ, dar şi cu noua achiziţie, Marius Onofraş.
Drept urmare, patronul Gigi Becali încearcă să obţină cât de mulţi bani mai poate de pe urma extremei, care a intrat pe o clară pantă descendentă.
„Bănel ar trebui să plece mai repede de la Steaua, pentru că îmbătrâneşte! Şi ăştia mai bruneţei se termină repede! Să-şi ia banul din altă parte! E greu să mai joace la Steaua, deşi e de respectat ceea ce a făcut până acum", a spus şi preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir.
În acest sens, finanţatorul roş-albaştrilor i-a rugat pe verii săi să găsească un club doritor în străinătate. Totuşi, cum perioada de mercato de afară s-a încheiat, Giovani şi Victor Becali tatonează pieţele din Germania şi Rusia, acolo unde, de-a lungul timpului, i-au mai dus, printre alţii, pe Adrian Ropotan, Florentin Petre, Daniel Pancu, Răzvan Cociş sau chiar Dan Petrescu. „Orice echipă care şi-l doreşte pe Nicoliţă are acceptul meu, îl vînd oriunde", a recunoscut şi patronul Gigi Becali.
În 2008, Gigi a cerut şase milioane pe Bănel
Bănel N