Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Villa, către minerii din Chile: "Ştiu prin ce treceţi" Află-i povestea!

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 6 septembrie 2010 ·

David Villa urmăreşte cu mare atenţie evoluţia celor 33 de mineri prinşi în subteran, în mina San Jose, din Chile. Se simte foarte apropiat de ei şi ştie prin ce trec atît ei, cît şi familiile lor. În urmă cu mulţi ani, tatăl său s-a aflat într-o situaţie similară.

"Fac parte dintr-o familie de mineri şi mă preocupă soarta lor, totul va fi bine. Vreau să le spun că sînt alături de ei şi că noi toţi cei care ştim ce înseamnă viaţa de miner sîntem alături de ei".

Printre cei prinşi în subteran se află un fost fotbalist, Franklin Lobos, fost coleg al lui Ivan Zamorano.

Acoperişul minei de cupru şi de aur San Jose (725 de kilometri de capitala Santiago) s-a prăbuşit, blocînd înăuntru 33 de mineri. În numărul de ieri al Gazetei Sporturilor a fost prezentat subiectul.

Cotidianul spaniol Mundo Deportivo va duce minerilor din Chile blocaţi în subteran un tricou blau-grana al lui Villa, cu un mesaj de încurajare.

David Villa ia un tricou al Barcelonei, îl întinde şi nu zîmbeşte. Pe faţa lui se citeşte preocuparea. Pe tricou poate fi citit un mesaj: "Curaj, minerilor". Villa ia un marker şi adaugă: "Multă putere şi mult curaj!" şi se semnează, pentru că vrea să le transmită ortacilor că e alături de ei, că e cu gîndul acolo, la 800 de km nord de Santiago. David vrea ca toţi minerii şi familiile lor să ştie că nu doar Chile suferă pentru ei, ci întreaga lume e zi de zi cu ochii pe ei, pe evoluţia lor şi îi susţine în lupta de a ieşi la suprafaţă.

Villa nu e doar un fotbalist, un campion al lumii, un golgeter înnăscut, cel mai bun transfer al acestui sezon la Barcelona, vedetă mondială, Villa e miner, chiar dacă nu a coborît niciodată în mină, pentru că tatăl său a lucrat 27 de ani în mină, pentru că bunicul său a fost miner, la fel ca şi străbunicul său. Împărtăşeşte sentimentele familiilor implicate, pentru că

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 9 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 8 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 11 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 7 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 8 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 12 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

17°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°