Dana a coordonat mediatizarea primului festival internaţional de cultură urbană din sud-estul Europei - „ Street Heroes“.
La doar 21 de ani, Dana Berghes îşi asumă statutul de liber profesionist într-un domeniu de mare competitivitate. O provocare la care nu a ezitat să răspundă a fost aceea de a pregăti mediatizarea festivalului „Street Heroes“, care s-a desfăşurat între 12 şi 14 august, în Parcul Tineretului. În festival au fost incluse secţiuni de muzică, street dance, skateboarding, bmx, grafitti şi street art.
„Au fost trei zile de foc, pregătite cu două luni înainte“, spune tânăra. Dormind uneori doar trei ore pe zi, Dana a dovedit că este „hiperactivă, până la epuizare“, aşa cum spun despre ea toţi cei care i-au fost în preajmă. În mod special, ea se mândreşte cu expoziţia de fotografii „theurban/picture-picture/theurban“, pe care a realizat-o în cadrul „Street Heroes“ şi care a putut fi previzualizată pe internet, ceea ce a fost o premieră în România în ceea ce priveşte o expoziţie fotografică.
Independentă şi curajoasă
Dana Berghes a început încă din şcoală să-şi manifeste libera iniţiativă, participând la concursuri de creativitate artistică, călătorind, dând meditaţii de germană şi engleză, cultivând prietenii cu oameni, uneori mult mai mari decât ea, dar, întotdeauna „foarte interesanţi“.
„Am avut noroc de prieteni deosebiţi, care m-au marcat spiritual“, spune Dana, care recunoaşte că norocul ei a început încă din familie. „Părinţii mei sunt ingineri şi lucrează în consultanţă. De la tata am moştenit pasiunea pentru muzică şi pentru maşini, iar de la mama, talentul comunicaţional şi firea deschisă. Cred că cifra 13, care marchează ziua în care m-am născut, îmi poartă noroc!“.
Excesiv de independentă, cum se autocaracterizează, Dana Berghes şi-a construit de mică propriul drum. A dat meditaţii, a experimentat volunt