Laurenţiu Lică (35 de ani) e singur fotbalist român care a jucat în Belarus. Timp de un sezon, 2001-2002, a îmbrăcat tricoul lui Torpedo MAZ Minsk. El a vorbit pentru Libertatea despre fotbalul din ţara ex-sovietică.

Libertatea: Cum ai ajuns în Belarus?

Laurenţiu Lică: Am ajuns la Torpedo prin intermediul patronului Computerland, al cărui reprezentant în România e Nicolae Badea. Cornel Dinu mă luase de la Rocar la Dinamo, dar nu apucase să înregistreze transferul. Tipul ăsta, Michael, i-a cerut preşedintelui Badea un fotbalist de la Dinamo. Badea m-a întrebat dacă vreau să mă duc. Am cerut 130.000 $, dintre care jumătate la semnătură, ei au fost de acord, aşa că am acceptat.

Cum ai caracteriza fotbalul din această ţară?

Fotbalul e destul de iubit, dar sporturile lor naţionale sunt hocheiul pe gheaţă şi kick-boxingul. Fizic stau bine, dar tehnic erau slăbuţi. Pun accentul pe jucători tineri, pe care îi cresc şi îi vând apoi în Ucraina şi în Rusia. Aşa supravieţuiesc cluburile. Sistemul le oferă posibilitatea de a avea mulţi fotbalişti tineri, care joacă peste hotare şi care pot fi convocaţi la naţională. Spune că sunt periculoşi

Ce echipe ar face faţă în Liga I?

Doar Dinamo Minsk şi BATE Borisov au condiţii bune şi s-ar putea lupta cu echipele de la noi de pe primele şapte locuri, restul au stadioane şi vestiare care se găsesc în liga a treia din România. Naţionala lor a fost însă mereu periculoasă şi tricolorii trebuie să aibă grijă.

Se trăia bine în Belarus?

Când jucam eu acolo, era un fel de comunism cu piaţă liberă. Dacă aveai bani, trăiai ca un occidental, dacă nu, trăiai bine cu produsele lor. Salariu mediu era undeva la 60 $, dar o duceau bine. Minskul e frumos, civilizat şi curat, mult peste Bucureşti. Au pieţe mari, specifice spaţiului exsovietic, dar au început să se construiască şi clădiri moderne. Fete