Cifrele de afaceri ale celor mai importanţi importatori de autovehicule prezenţi pe piaţa românească au scăzut drastic în 2009, iar prognozele pentru acest an sunt chiar mai sumbre. Afacerile cumulate ale primilor zece importatori de autovehicule au ajuns anul trecut la doar 5,88 miliarde de lei, în scădere cu peste cinci miliarde faţă de valorile atinse în 2008. Anul de criză traversat de întreaga industrie auto din România a lăsat urme adânci în bilanţurile unor firme obiş
Cifrele de afaceri ale celor mai importanţi importatori de autovehicule prezenţi pe piaţa românească au scăzut drastic în 2009, iar prognozele pentru acest an sunt chiar mai sumbre.
Afacerile cumulate ale primilor zece importatori de autovehicule au ajuns anul trecut la doar 5,88 miliarde de lei, în scădere cu peste cinci miliarde faţă de valorile atinse în 2008. Anul de criză traversat de întreaga industrie auto din România a lăsat urme adânci în bilanţurile unor firme obişnuite cu profituri de ordinul zecilor sau chiar sutelor de milioane de euro. Astfel, liderul autoritar al pieţei, Porsche România, a raportat la Ministerul Finanţelor Publice (MFP) o cifră de afaceri aferentă anului 2009 de doar 1,61 miliarde de lei, faţă de 3,65 miliarde declarate în 2008. Odată cu înjumătăţirea afacerilor, se remarcă şi o diminuare a profitului, de la 264 de milioane de lei în 2008 la numai 193 de milioane anul trecut. Iar acesta este unul dintre cazurile fericite, fiindcă alţi importatori au înregistrat scăderi şi mai dramatice ale profiturilor. La acest capitol, se remarcă reprezentanţa în România a concernului german BMW, care, după ce a înregistrat în 2008 un profit de aproape 30 de milioane de lei, a fost nevoită să raporteze pentru anul trecut o pierdere de 8,5 milioane. O altă divizie a unui producător de vehicule premium, Mercedes-Benz România, pare să o ducă şi mai rău din punct de