Niciun produs nu reprezinta asa bine trecerea de la viata de troglodit la economia de piata ca ambalajele.
Astazi, chiar si o cutie goala, cand o cumperi, o primesti invelita intr-o alta cutie, sau punga, mai stralucitoare decat prima, pe care, in mod paradoxal, odata ajuns acasa, o arunci.
Cineva a socotit ca un sfert din tot ce cumparam, aruncam. Jumatate, din ce ramane, consumam. Restul dispare fara urma si nu e clar unde se duce. Destinatia corecta ar fi in directia acelor containere colorate, instalate de primarii pe la intersectii, cu eco-inscriptii precise: sticla, hartie, plastice. Degeaba este precisa eco-inscriptia, cand aceste instalatii ecologice stau, mai totdeauna, goale.
In schimb, pe sub balcoanele blocurilor, ninge cu pungi si cutii. Cand sufla vantul in rafale, ele se ridica in stoluri, amestecandu-se cu vrabiile. Cand nu sufla, misuna pe jos, ca sobolanii. Cand adie, ele fosnesc, acompaniind greierii si iritand pisicile, in linistea noptii. Cand ploua, apa le duce la vale, infunda canalizarile si inunda parcarile. Iarna, ingheata si se face lunecus.
Sub pretextul lunecusului, prefectii acuza primarii, primarii acuza prefectii, guvernul acuza presa, iar presa vine cu camera ascunsa si filmeaza babele, cum isi rup gleznele, alunecand.
In timp ce spitalul de urgenta repara gleznele si panseaza babele, opozitia pregateste motiunea de cenzura, alcatuieste guvernul din umbra, formeaza o noua majoritate si da vina pe presedinte, sub pretextul ca nu traim bine, pentru ca iarna nu-i ca vara.
Ascultand stirile, telespectatorul trece pe alt canal, rontaind napolitane, mestecand bomboane, inghitind alune si propulsand toate ambalajele pe fereastra.
Nu s-a inventat inca racheta antiracheta, care sa intercepteze ambalajele in zbor. Cainii vagabonzi se eutanasiaza, sobolanii se ot
