Uzând de o remaniere aCabinetului pur formală - câtă vreme doar au fost schimbaţi nişte pioni, cei nou-veniţi nefiind susţinuţi de mutaţii esenţiale în programele guvernamentale pe domenii, lamentabil eşuate până acum, nici de viziuni proprii, moderne şi profesioniste, pe care să le fi făcut publice - Emil Boc s-a agăţat în continuare de fotoliul tocit în Palatul Victoria. Toată tevatura a avut însă darul de a mai releva ceva. Plătindu- şi sateliţii (UDMR, UNPR) cu portofolii ministeriale, cu posturi grase în teritoriu, iar în cazul maghiarilor, şi cu concesii legislative suspecte, chiar iritante, Băsescu şi Boc nu dau, totuşi, două parale pe aceste două formaţiuni (de “Alte minorităţi” nici nu mai spun). Le privesc ca pe nişte simpli ţuţări, buni să ducă marfa, să facă servicii nu întotdeauna onorabile. Desigur, contra cost.

Remanierea guvernamentală este, de bună seamă, o chestiune în primul rând a principalului partid de guvernământ, PDL, un atribut al primului-ministru Boc şi, în fine, al preşedintelui Băsescu. Felul în care s-a procedat însă e cel puţin bizar. O treime din Cabinet e formată, totuşi, din miniştri ai UDMR şi UNPR, la putere aflându- se o coaliţie moşită de Băsescu. O defecţiune a oricăreia din cele două formaţiuni ar duce la dispariţia majorităţii parlamentare care menţine deocamdată PDL la putere. Mai mult, în dezbaterile publice pe tema remanierii au fost invocaţi miniştri chiar din UDMR şi UNPR. Totuşi, atât preşedintele Băsescu, cât şi premierul Boc n-au catadicsit să invite liderii celor două partide să participe la discuţii, fie la cele de la Preşedinţie, fie la cele din Parlament (se poate face abstracţie de eventualele consultări la guvern dintre Boc şi, respectiv, Marko Bela şi Gabriel Oprea). Structura Guvernului şi tortul aferent rămân o afacere de familie a Preşedinţiei şi a PDL, ceilalţi nefiind decât o a cincea roată