La sfârşitul săptămânii nu s-a petrecut o remaniere guvernamentală serioasă, ci un fel de remaiere de ciorapi de nailon.
E un oarecare avantaj să priveşti, uneori, spre ţară, spre evenimentele politice de acolo de la o anumită depărtare. Introduci, vorba lui Brecht, chiar dacă în alt context, un efect de distanţare. De pildă, în ultimele vreo zece zile, opinia publică naţională, în frunte cu păturile sale active, jurnaliştii şi comentatorii, analiştii şi „canaliştii", a fost amarnic zguduită de chestiunea remanierii guvernamentale. Mai întâi, a sosit „pe surse" vestea că ar fi vorba de patru miniştri. Până la urmă, activul PDL a ajuns la concluzia că trebuie să fie şase, iar aceştia au fost atât de repede schimbaţi şi înlocuitorii lor au depus aşa de repede jurământul, încât era cât pe ce să credem că dl Boc a devenit întruchiparea eficienţei.
Privită însă de aici, chestiunea pare mai degrabă un joc de imagine, destul de anost, cu vagi accente penibile. Toată tevatura, după cum îmi scria un prieten de acasă într-un mail, se petrece în jurul unui fel de remaieri - de ciorapi de nailon -, nu al unei remanieri guvernamentale adevărate. În fapt, avem parte de cel de-al cincilea guvern Boc în mai puţin de doi ani. Guvernul se tot remaiază, dar funestul personaj din fruntea sa, un fel de croitoraşul cel viteaz care tocmai a răpus „şase dintr-o lovitură", rămâne în post. Sigur, poţi resimţi un pic de uşurare la gândul că domnii Vlădescu, Berceanu şi Videanu - ceilalţi remaniaţi fiind de umplutură, să iasă norma - nu vor mai apărea toată ziua la televizor cu prostioarele şi glumiţele lor, deşi nici pentru asta nu poţi băga mâna în foc, că unele posturi le-au descoperit instantaneu competenţa problematică, dar...
Dar stricătorii poate chiar mai mari de imagine au rămas locului. Dlui Boc i s-ar putea ridica statuie pentru incompetenţa sa excesiv de v
