În România, rata şomajului este aproape dublă faţă de nivelul existent înainte de criză. Aceasta înseamnă că rata şomajului a crescut repede când cererea agregată a scăzut. Dar nu înseamnă că va scădea la fel de repede, cum spun unii politicieni, odată cu reluarea fermă a creşterii economice. Pe termen scurt, economia ar putea chiar să crească fără ca rata şomajului să scadă, aşa cum se întâmplă în SUA de 12 luni. Iar ocuparea sau rata şomajului ar putea să nu mai atin­gă nivelurile pre-criză pentru o lungă perioadă.

Trei cauze ar putea determina această evo­luţie în România. Prima cauză o reprezintă co­rec­ţiile necesare pentru reducerea deficitului bugetar la niveluri care să nu degenereze într-o problemă a datoriei publice. Corecţiile sunt inevitabile şi se vor derula pe mai mulţi ani, influen­ţând negativ creşterea economică şi rata şomajului. În sectorul public, eventuale creşteri de salarii în 2011 şi 2012 va trebui să fie compensate de reducerea supraocupării.

A doua cauză este amplificarea problemelor structurale ale pieţei muncii de către boom-ul economic şi de către politica socială. Eficienţa (şi aşa redusă ) cu care piaţa muncii potriveşte oferta celor care caută de lucru cu cererea de forţă de muncă a scăzut mai ales datorită boom-ului imo­biliar. Oferta de forţă de muncă vine în mare parte de la personele cu calificări joase sau medii, preponderent din construcţii, dar cererea de forţă de muncă este mai mare în aria calificărilor înalte din industriile exportatoare. Această nepotrivire nu va fi eliminată pe termen scurt. Paradoxal, în perioada boom-ului, numărul de ajutoare sociale şi a celor care le primesc a crescut, tot mai mulţi devenind dezinteresaţi de căutarea unui loc de muncă. Apoi, criza a făcut necesară extinderea perioadei de acordare a ajutorului de şomaj, slăbind stimulentul de a găsi mai repede un job. Iar perioadele lung