Autorităţile locale din Râmnicelu au găsit o modalitate inedită de a stimula elevii să obţină performanţe la şcoală şi totodată de a încerca să prevină abandonul şcolar. În fiecare vacanţă de vară cei mai buni elevi din cele cinci şcoli ale comunei sunt trimişi în excursii gratuite. Anul acesta au fost în nordul Moldovei iar anul viitor viceprimarul promite că va face rezervări pentru Paris.
În comua Râmnicelu rata abandonului şcolar începuse să crescă îngrijorător, aşa că viceprimarul împreună cu cadrele didactice au căutat o soluţie să îi determine pe elevi să vină la şcoală dar să şi pună mâna serios pe carte.
"Dincolo de orice greutăţi am avea noi în comună, trebuie să ne gândim că şi copiii au nevoile lor. Noi conştientizăm că unora dintre părinţi nu le este tocmai comod să îi trimită la şcoală pentru că nu au bani şi am încercat să îi stimulăm pe copii să vină la şcoală şi să înveţe. Până vor realiza că aceste lucruri le fac pentru ei, vom continua să îi motivăm noi", ne-a declarat Ion Alecu, viceprimarul comunei Râmnicelu.
Anul trecut, la debutul anului şcolar viceprimarul le promitea elevilor că pe cei mai silitori îi va trimite într-o excursie gratuită. Şi-a ţinut promisiunea şi în luna august a organizat din banii primăriei o excursie pentru 50 de copii la mănăstirile din nordul Moldovei.
Rezultatele acestei provocări nu s-au lăsat aşteptate, numărul elevilor care au participat la olimpiade crescând simţitor. Şi ca să păstreze tradiţia, primăria deja se ocupă de rezervările pentru excursia de anul viitor, planificată să fie în Franţa.