Chiar dacă face şi o „odă comunismului“, expoziţia „Jurnalul meu românesc“, de Inge Morath, ne poate ajuta să înţelegem profunzimea răului în care ne zbatem. Expoziţia celebrei fotografe – discipolă a lui Henri Cartier-Bresson şi soţie a dramaturgului Arthur Miller – prezintă 133 de „felii de viaţă“ din România anilor ’50.
Legătura austriecei Inge Morath (1923-2002) cu România a fost una destul de strânsă: fotografa a studiat aici, la Bucureşti, în 1943, iar apoi, deşi începând cu anii '50 a locuit predominant în SUA, a efectuat trei călătorii în ţara noastră - în 1958, 1967 şi 1994. Din aceste expediţii au rezultat circa 1.000 de fotografii nedate publicităţii, precum şi un jurnal, în care artista şi-a notat experienţele şi impresiile.
Din păcate, în expoziţia actuală, care prezintă, în premieră, o parte din acest material - îngrijită de prietenul ei, Kurt Kaindl, care a însoţit-o pe parcursul ultimei sale călătorii în România -, toate cele 133 de fotografii sunt selectate dintre cele realizate în anii '50, mai precis în 1958.
Fotografa nu a stat însă degeaba pe parcursul acelui sejur: în afară de Bucureşti, a vizitat mai toată ţara, inclusiv zone sălbatice şi greu accesibile - Delta, Cheile Bicazului, Ţara Oaşului. Ca o caracteristică, Inge Morath nu fotografiază niciodată „locurile" fără oameni; întotdeauna subiectul uman este subiectul fotografiilor sale. Înainte de a-i fotografia, artista stătea ore întregi de vorbă cu „subiecţii", pentru a-i cunoaşte mai bine, a povestit curatorul Kurt Kaindl, prezent la deschiderea expoziţiei.
„Brave new world"
Cel puţin prima sală a expoziţiei, care grupează fotografiile din Bucureşti, aminteşte de actualele fotoreportaje făcute în Coreea de Nord, cu acordul regimului, în care nu transpare nimic din suferinţa poporului coreean. Ne aflăm în 1958. În mod evident, fotografa -
