Scandalurile din Camera Deputaţilor ajung la Parchet, iar Roberta Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor, se alege cu o plângere penală pentru abuz în serviciu.
Plângerea va fi făcută de PSD, după cum a anunţat marţi liderul acestui partid, Victor Ponta, pe motiv că Anastase, "coada de topor a lui Traian Băsescu", a blocat dezbaterea unei moţiuni simple pe Agricultură depusă de grupul PSD+PC. Moţiunea a fost de fapt al treilea prilej de scandal în această Cameră parlamentară de la debutul sesiunii, adică de luni după-amiază.
Atunci, PSD+PC şi PNL au reclamat vehement faptul că noul ministru al Muncii, Ioan Botiş, a încercat să adopte pe şest proiectul Legii pensiilor, convocând ilegal comisia de specialitate la şedinţă. Ieri-dimineaţă, deputaţii s-au încăierat din cauza pretenţiilor UNPR de a primi un loc în Comisia de regulament a Camerei Deputaţilor şi apoi din cauza moţiunii simple. Anunţată încă de luni, solicitarea deputaţilor UNPR de a avea un reprezentant în cadrul Comisiei pentru modificarea Regulamentului a fost respinsă de Biroul Permanent al Camerei, dar a fost expediată plenului pentru o decizie finală. PSD şi PNL s-au împotrivit, atât în Birou, cât şi în plen, pentru că apariţia unui reprezentant al UNPR în comisie ar fi întărit rândurile PDL, iar PDL-UNPR ar fi avut mai multe şanse să modifice Regulamentul Camerei după bunul plac. În plen, pedeliştii au aplicat reţeta deja cunoscută: şi-au chemat prin SMS toţi deputaţii şi, depăşindu-i numeric pe cei ai Opoziţiei, au votat rapid includerea pe ordinea de zi a propunerii ca Eugen Nicolicea (UNPR) să facă parte din Comisia de regulament.
Deputaţii PSD Bogdan Niculescu-Duvăz, Adrian Năstase şi Valeriu Zgonea, precum şi liberalul Eugen Nicolăescu au susţinut că propunerea nu e regulamentară şi că nu serveşte decât interesului PDL. Conform actualului Regulament, depu