Marea Britanie îşi aminteşte zilele acestea de bombardamentele germane asupra Londrei, care au început acum 70 de ani, pe 7 septembrie 1940, şi au durat 76 de nopţi.

The Guardian publică un articol amplu ("Night of fire that heralded a new kind of war") despre prima noapte de bombardamente, în urma căreia au murit 430 de persoane. Mavis Fabling avea 10 ani în 1940: "Încă îmi mai amintesc totul foarte bine. Locuiam în Abbey Wood, la trei mile de Woolwich Arsenal. Mama gătea în bucătărie, eu mă jucam afară, iar tata săpa în grădină. Deodată, a alergat în casă. Văzuse avioanele deasupra. „Repede, repede, repede, să mergem în adăpostul antiaerian.” Am coborît în adăpostul din grădină. Se auzeau zgomote îngrozitoare, de bombe care cad, şi apoi s-a auzit un sunet ca de tunet. Bomba căzuse direct pe adăpostul vecinilor. Au fost cu toţii ucişi, întreaga familie, în afară de tată, care nu era acasă. Mama fusese cu nevasta lui la cumpărături cu o zi înainte ca să-şi ia haine de la Co-op. Îmi aduc aminte că mă uitam pe fereastră cum duceau coşciugele iar mama era foarte afectată.

Apoi tata şi-a adus maşina de la serviciu şi ne-a dus acasă la bunicul, în Kent, îmi amintesc cum mă uitam pe geamul din spate şi vedeam cerut înroşindu-se în spatele nostru."

În noaptea următoare, au murit alte 400 de persoane. Bombardamentele au continuat în fiecare noapte, pînă la mijlocul lui noiembrie, şi au încetat de-abia în mai 1941.

„Cumva, am mers mai departe”, spune Mavis Fabling. „Cred că a fost mai rău pentru părinţii noştri decît pentru noi. Eu mă obişnuisem să-mi fac temele în adăpost. Profesorii încă mai aveau pretenţia să-ţi înveţi sonetul din Shakespeare pentru a doua zi dimineaţă”.

Tot pe site-ul The Guardian, puteţi găsi mărturiile filmate a trei dintre supravieţuitorii bombardamentelor ("Romance, responsibility and tragedy") şi documente din arhiva br