Nu sunt un fan al fostului ministru de finanţe Vlădescu şi al stilului său je m’en fichist de guvernare. El avea poate un discret farmec şmecheresc în era Tăriceanu, când curgeau banii din toate părţile, dar nu în criză, când lumea e cu nervii în piuneze.

Cu toate astea, i-am dat dreptate şi l-am susţinut în repetate rânduri în efortul de a elimina spirala privilegiilor din sistemul de impozitare, contra unei opinii publice gălăgioase, incoerente şi ipocrite, care vrea cheltuieli crescute de la buget, dar numai pe spinarea vecinului Costică.

Însă n-am înţeles nicio clipă ce o fi fost în capul său, al ministrului muncii, al celui de justiţie şi al tuturor celor care au semnat Ordonanţa 58, apoi au stat pe fund paralizaţi şi i-au admirat defectele de fabricaţie. Cum a fost posibil ca nici Vlădescu, nici Şeitan, în fond ambii tehnicieni rezonabili, care îşi cunosc sectoarele, să nu reacţioneze câteva săptămâni la rând, zvârlind în stradă pe funcţionarii care au putut scrie aşa prăpăstii? De aceea, cel puţin în aceste două cazuri, remanierea mi se pare justificată, deşi, după cum a remarcat toată lumea, altele au fost motivele care au decis-o: PDL-ul teritorial a pus hotărât şaua pe guvernare, gândindu-se probabil că, dacă tot pierde popularitate, măcar s-o facă prin propriii oameni judeţeni, care să mai rezolve una-alta cât au ocazia, nu să meargă la martiriu pe mâna unor aroganţi necontrolabili. Cu alte cuvinte, cum ar spune englezul, the right move for the wrong reason.

Confirmând teoria, noul ministru Ialomiţianu n-are într-adevăr nici anvergura, nici experienţa care să-l recomande pe post. Dar are o bilă albă care a trecut neobservată: a criticat tare şi pe faţă Ordonanţa 58 - şi nu populist, ca opoziţia sau alţi colegi de-ai săi - într-un moment în care Boc şi miniştrii susţineau sus şi tare că e în regulă. Iar acum pare să se mişte