Din suma de 4 mld. euro, BEI ar putea da 2 mld. euro, BERD până la 1,2 mld. euro, iar IFC cu până la 800 mil. euro
Anul viitor, consorţiul ar putea semna angajamentele cu potenţialii creditori ai proiectului
Acordul de mandat pentru începerea evaluării proiectului Nabucco şi atragerea unei finanţări de aproximativ 4 miliarde de euro a fost semnat ieri de consorţiu cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi IFC, membră a Grupului Banca Mondială.
"Semnarea documentului marchează startul procesului de evaluare a proiectului Nabucco, etapă necesară în vederea obţinerii unui potenţial pachet de finanţare de până la patru miliarde de euro", se arată într-un comunicat al Transgaz Mediaş (TGN), transmis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti şi citat de Mediafax Consorţiul ar putea semna în 2011 angajamentele cu potenţialii creditori ai proiectului.
BEI ar putea participa la finanţarea Nabucco cu două miliarde de euro, BERD cu până la 1,2 miliarde de euro (din care jumătate contribuţia băncii, iar cealaltă jumătate sindicalizată de la bănci comerciale), iar IFC cu până la 800 milioane de euro (din care jumătate ar urma, de asemenea, să fie sindicalizată).
OMV: Estimările privind cererea de gaze ar putea fi făcute în T4
Reprezentanţii OMV, companie care deţine şi funcţia de director general în cadrul proiectului, anunţau la începutul lunii trecute că finanţarea ar putea fi decisă "cel mai târziu" în primul semestru al anului viitor, după ce se va stabili cu exactitate care este nivelul cererii pentru gazele transportate prin viitorul gazoduct. Potrivit directorului diviziei de gaze a OMV, Werner Auli, estimările privind cererea de gaze ar putea fi făcute în ultimul trimestru al acestui an.
Anterior, consorţiul Nabucco anunţase că anticipează o decizie finală d