Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisionul de administrare calculat la valoarea creditului împovărează clienţii

Publicat in Curierul, marți 7 septembrie 2010 ·

Majoritatea contractelor de credit prevăd comisioane de administrare calculate la soldul creditului. Sunt însă bănci care calculează acest comision la valoarea iniţială a creditului, arată o analiză conso.ro. Astfel, se ajunge ca în ultimii ani de plată a creditului sau în caz de rambursare anticipată, comisionul de administrare să cântărească foarte mult în rata lunară. În prezent, printre băncile care calculează comisionul de administrare la valoarea iniţială a creditului se găsesc BCR, Citibank şi Raiffeisen Bank. La BCR, pentru creditul de nevoi personale în lei, clienţii trebuie să plătească un comision lunar de 0,35%, iar la Citibank, de 0,25%. Clienţii Raiffeisen Bank plătesc un comision lunar cuprins între 0,33% şi 0,49% din creditul iniţial, în funcţie de suma împrumutată.

Comisionul lunar ajunge să reprezinte mai mult decât dobânda

Aceste comisioane împovărează clienţii, mai ales în ultimii ani ai perioadei de rambursare. În ultimele rate lunare, comisionul de administrare ajunge să reprezinte cea mai mare parte a ratei - mult mai mult decât dobânda.

De exemplu, pentru un credit de 10.000 de lei, luat pe 5 ani, cu o dobândă de 10% şi un comision de administrare lunar de 0,35% (calculat la valoarea creditului), rata lunară se ridică la 247 lei.

În prima lună, dobânda este de 83 de lei, iar comisionul de administrare 35 de lei. În ultima rată, dobânda coboară la doar 1,76 lei, însă comisionul lunar rămâne neschimbat, la 35 lei.

Pot să apară abuzuri şi la rambursarea anticipată

Efectul de mai sus se poate accelera, în cazul în care clientul rambursează anticipat o parte din credit. Profitând de faptul că în contract se prevede faptul că acest comision se calculează la valoarea iniţială a creditului, unele bănci nu-l reduc nici atunci când se fac rambursări anticipate.

De exemplu, pentru acela

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum o ora
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum 36 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum o ora
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum o ora
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum 56 minute
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 4 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 4 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 3 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 4 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°