Nu avem lecţii de dat autorităţilor franceze, dar putem avea sentimente şi informaţii. În raport cu numărul lor, romii români nu sunt suprareprezentaţi în închisorile franceze. În afară de asta, romii noştri se disting prin mica delincvenţă: găini şi portofele, la care se adaugă cerşitul. Ce i-a apucat pe guvernanţii francezi să-i dea afară pe romi? De ce nu pe mafioţii ucraineni şi reţelele lor de prostituţie de lux sau pe cei italieni, care creează un tip de criminalitate de mii de ori mai primejdioasă şi mai ucigaşă?

D-l Sarkozy a decis să lovească în cei mai slabi şi mai vizibili. Că ei agasează este sigur. Că dealerii africani de droguri dure agasează mult mai rău este tot sigur..., dar sunt mai primejdioşi şi mai greu de prins, interesele financiare pe care le reprezintă sunt considerabile. Iar cercurile care militează pentru drepturile omului sunt mai sensibile la expulzarea africanilor negri decât ale romilor.

D-l Sarkozy, în pierdere de viteză în sondaje, a crezut că-şi va ralia populaţia prin măsurile „virile“ luate împotriva romilor. Nu a luat măsura impopularităţii d-sale şi a efectului paradoxal al acesteia: actualmente, tot ce face se îndreaptă împotrivă-i. Făcând turul sondajelor, cam jumătate din populaţia Franţei este de acord cu proiectele guvernului, jumătate, nu.

Tiganii, care au perceput o modestă primă de repatriere, se vor reîntoarce în Franţa, căci ţiganii merg fără încetare (Alexandru Macedonski, Rondelul ţiganilor). Asta se întâmplă de ani de zile.

Dar chiar nu se poate face nimic? Să încercăm a privi lucrurile în faţă.

Romii chiar trec printr-un proces de transformare, care nu este de ieri, de azi. Am cunoscut miliţianul rom, popa rom, activistul de partid (azi: politicianul) rom, omul de ştiinţă rom, doctorul rom, poetul rom. Şi trebuie să privim cu seriozitate afirmaţia deputatului actual al partidei romilor,