La doar 24 de ani, Guess Who (Laurenţiu Mocanu) este un artist ocupat. După succesul melodiei „Locul potrivit“, rapperul lansează două videoclipuri noi. Aseară a avut loc lansarea celui mai nou clip semnat Guess Who, iar următorul va putea fi văzut la posturile TV muzicale peste trei săptămâni.
Guess Who a lansat un album solo anul trecut şi acum lucrează la al doilea. Melodia „Locul potrivit", cu un mesaj care rezonează profund cu problemele actuale ale românilor, l-a transformat într-o vedetă, l-a prezentat unui public mult mai mare decât ascultătorii de hip-hop, şi a fost, în primele trei luni ale anului, cel mai difuzat clip autohton la televiziunile de profil.
Aseară a avut loc evenimentul de lansare a celui mai recent videoclip, „Unu altu", a cărui poveste fusese păstrată secret. „Unu altu" nu este o piesă nouă, ci datează de acum trei ani, dar ar putea avea acelaşi impact ca „Locul potrivit", estimează rapperul.
Videoclipul piesei are un concept interesant, ideea aparţinând prietenului şi colaboratorului frecvent al lui Guess Who, Spike, care a fost şi regizorul. Acţiunea videoclipului are loc pe o placă de Monopoly, pe care se mişcă doi jucători şi a fost filmat cu ajutorul unui ecran verde.
„Un pion intră la puşcărie, altul câştigă, unul are de toate şi altul nu mai poate". Un pion este reprezentat de o familie, mama, tatăl şi copilul, iar celălalt este reprezentat de un bărbat plin de bani şi de o femeie frumoasă, toate acestea semnificând diferenţele mari de clasă din România.
Membrii „gold" ai fan-clubului Guess Who au primit videoclipul cu o oră înainte de lansarea oficială. Este vorba despre 1.500 de oameni, care constituie un fel de club „exclusivist", în care nu este primit oricine, ci doar aceia care trec un „examen de admitere", care constă în trei întrebări legate de activitatea lui Guess Who şi a lui