Remanierea păstrează strategia de până acum, dar îi amendează pe unii dintre cei care au pus-o în practică.

Unii spun că politicienii noştri sunt lipsiţi de subtilitate: previzibili, brutali, de o competenţă discutabilă. Eu cred, dimpotrivă, că nu sunt destul de simpli. Nu lucrează suficient cu bunul-simţ, cu adevărurile elementare, cu gândirea sănătoasă de primă instanţă. De aceea, când vor să fie „rafinaţi" sau doar şmecheri, nu reuşesc să fie decât confuzi, inconsecvenţi, aroganţi.

Cu privire la remaniere, bunul-simţ raţionează, cred, cam în felul următor:

1. Un guvern înseamnă, rapid spus, a. o strategie, un plan, o viziune şi b. o echipă de executanţi, sub supravegherea primului ministru.

2. O remaniere, adică o corecţiune aplicată guvernului, e necesară în cazul în care se constată că strategia e bună, dar executanţii (sau unii dintre ei) sunt inapţi.

3. Dacă, dimpotrivă, executanţii sunt consideraţi plauzibili, dar strategia adoptată s-a dovedit proastă, atunci nu de o remaniere este nevoie, ci de o schimbare de strategie, adică de un alt mod de a gândi acţiunea guvernamentală.

4. Un alt mod de a gândi, înseamnă o răz-gândire. Dar atunci se pune întrebarea dacă aceiaşi oameni care au gândit strategia greşită, pot gândi, dintr-odată, una corectă. Teoretic, lucrul e posibil. Numai că, în această situaţie, primul ministru trebuie să iasă în scenă, să spună în ce fel s-a greşit şi care ar fi rectificările pe care o nouă strategie le-ar aduce cu sine. O altă variantă ar fi ca primul ministru şi întregul său guvern să-şi asume răspunderea derapajului şi să plece, lăsând loc de manifestare unui executiv reformat radical, adică nou-nouţ.

5. Din modul în care s-a desfăşurat remanierea de săptămâna trecută, rezultă că s-a optat pentru diagnosticul formulat la punctul 2: strategie bună, dar câţiva miniştri importanţi incapab