Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un investitor vrea să redeschidă Celrom

Publicat in GAZETA de SUD, marți 7 septembrie 2010 ·

Veşti bune pentru salariaţii combinatului Celrom. Prefectul Ion Mîţu s-a întâlnit de curând cu un investitor dispus să preia fosta fabrică de celuloză şi hârtie şi să repornească producţia. Investitorul, un om de afaceri din judeţul Gorj, a declarat că intenţionează, la început, să închirieze combinatul, deoarece este forma cea mai rapidă de a relua activitatea, urmând ca apoi să cumpere clădirile, terenul şi utilajele care au rămas în unitate. Materia primă pentru pornirea fabricii există, comenzi pentru desfacerea produselor sunt, urmează ca investitorul să achite datoriile la energie electrică şi gaze naturale şi să stabilească forma juridică de preluare, împreună cu lichidatorii judiciari.

Prefectul judeţului Mehedinţi, Ion Mîţu, care a luat legătura cu investitorul şi i-a propus să preia combinatul, a declarat că sunt şanse mari ca discuţiile să se finalizeze favorabil şi foştii salariaţi ai fabricii să se întoarcă la lucru. „Am stabilit o nouă întâlnire cu investitorul pentru începutul săptămânii viitoare, întâlnire la care vor participa şi lichidatorii judiciari pentru a pune la punct toate detaliile legate de reluarea activităţii la Celrom. Vreau să dezmint speculaţiile apărute în legătură cu anumite interese legate de schimbarea obiectului de activitate al fabricii. În contractul care se va încheia va fi trecută o clauză specială care va interzice modificarea obiectului de activitate în următorii 25 de ani. Mi-a plăcut seriozitatea investitorului, care administrează un grup de firme cu peste 15.000 de angajaţi, şi sunt sigur că, până la sfârşitul anului, brandul Celrom va reintra pe piaţa produselor de celuloză şi hârtie“, a declarat prefectul judeţului Mehedinţi.

Foştii salariaţi ai fabricii, prezenţi la întâlnirea, abia aşteaptă să se întoarcă la lucru după aproape doi ani de când combinatul şi-a închis porţile.

Veşti bune pentru salariaţi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 9 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 2 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum o ora
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 7 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 3 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 8 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 6 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Actrița Ioana Bulcă a murit la vârsta de 89 de ani. Rolurile memorabile din filmele românești și de pe scena Teatrului Național București

HotNews acum 12 ore
Actrița de teatru și film Ioana Bulcă a încetat din viață miercuri la vârsta de 89 de ani, a anunțat Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București pe pagina de Facebook a instituției. Ioana Bulcă a făcut parte, timp de peste 40 de ani, din trupa Te

Vremea

București
acum

16°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

19°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

18°
joi

16°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/24°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°