Sistemul sanitar românesc este împovărat de numărul mare de internări, care consumă peste 50% din bugetul Casei de Sănătate. Specialiştii explică afluenţa bolnavilor către patul de spital prin reflexele dobândite în comunism şi prin lipsa de încredere în medicul de familie.
Sistemul de sănătate românesc continuă să se bazeze pe asistenţa spitalicească ca principala metodă de intervenţie, potrivit unor studii făcute de Banca Mondială în colaborare cu Ministerul Sănătăţii şi publicate în documentul "Strategia naţională de raţionalizare a spitalelor".
Vedeţi cum stă România şi la alţi indicatori de sănătate aici
Astfel, în România se înregistrează una dintre cele mai mari rate de spitalizare din Uniunea Europeană: 21.513 internări la 100.000 de locuitori, în anul 2007. În comparaţie, în alte state europene numărul de internări este cu mult mai mic decât la noi în ţară. De exemplu, în Belgia erau în acelaşi an doar 15.866 de internări la 100 de mii de locuitori, iar în Franţa, 17.155. Singurii care ne întrec sunt bulgarii, care au avut, în 2007, 22.655 de internări la suta de mii de locuitori.
Olandezii şi englezii stau cel mai bine la acest capitol: doar 10.931 şi, respectiv, 12.869 de internări. Aglomeraţia din spitale se reflectă şi în cheltuielile bugetului de asigurări de sănătate, întrucât acelaşi document arată că aceste instituţii din România consumă în mod constant peste 50% din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), la care se adaugă fonduri de la MS pentru investiţii şi altele pentru programe. Rapoartele Băncii Mondiale arată că aproximativ 40% din pacienţi internaţi ar fi putut fi trataţi în asistenţă de zi sau ambulatorie.
De ce se internează românii?
Psihologii consideră că românii sunt obişnuiţi de pe vremea comunismului să se ducă la spital atunci când au probleme medicale.
„Înai
