Ca adolescent (aveam doar 16 ani), dar membru al organizaţiei de tineret a PNL, am participat la marea adunare populară din Piaţa Palatului, în ziua de 8 noiembrie 1945, cu prilejul zilei onomastice a Regelui Mihai, care, prin mijloace constituţionale, căuta să se opună bolşevizării României. Noi, tinerii liberali, înainte de a ajunge în Piaţa Palatului, am făcut un tur prin centrul oraşului, în aclamaţiile mulţimii. După ce am trecut de intersecţia Căii Victoriei cu strada Ion Câmpineanu, m-am speriat. Mai întâi am întâlnit un tânăr, cu faţa plină de sânge, dus de alţi doi de braţ, iar în zare, în Piaţa Palatului, se vedea un foc mare. Ce se întâmplase? Din ordinul lui Gheorghe Apostol au pornit, din sediul CGM, două camioane cu activişti comunişti, cu răngi, care au pătruns prin mulţimea din Piaţa Palatului, lovind în dreapta şi în stânga, cu scopul răspândirii mulţimii. Unul dintre cei loviţi a fost amintitul tânăr cu faţa plină de sânge. În fine, ţărăniştii, care ajunseseră înaintea noastră în Piaţa Palatului, au reuşit să răstoarne cele două camioane cu bătăuşi, iar acestea au luat foc. Aceasta era flacăra pe care o vedeam apropiindu-ne de Piaţa Palatului.
Dacă amintirile mele nu pot fi considerate probe, dat fiind că memorialistica este considerată subiectivă, există alte surse care confirmă rolul odios al lui Gheorghe Apostol. În fruntea unei echipe de bătăuşi, în incinta uzinei Malaxa (denumită ulterior 23 August), a impus un comitet de fabrică comunist, deşi majoritatea muncitorilor se opuneau, fiind fideli patronului lor.
În timpul terorii instaurate de Gheorghiu-Dej, Gheorghe Apostol a fost o vreme prim-ministru. Gheorghe Apostol a fost contracandidatul lui Nicolae Ceauşescu cu prilejul alegerii unui nou prim-secretar al PMR (PCR). După ce Ceauşescu a pus mâna pe putere în partid şi în stat, l-a trimis pe Gheorghe Apostol ambasador în Am
