Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de oameni trăiesc ca la ţară, în municipiul Braşov

Publicat in Adevarul, marți 7 septembrie 2010 ·

Fără apă şi fără drum. Strada Ciobanului din Braşov pare a fi ruptă din alt film. Deşi plătesc taxe şi impozite, o mână de oameni trăiesc mai rău ca la ţară. Pe strada Ciobanului nici măcar Ambulanţa nu poate intra, deşi în zonă locuiesc doi copii bonavi de leucemie.

Puţini dintre braşoveni îşi pot imagina cum ar fi să trăiască fără apă curentă, fără drumuri betonate, departe de civilizaţie. Un astfel de loc, uitat de lume, există într-un cartier al oraşului, unde zeci de familii trăiesc în condiţii greu de descris.

O fântână veche din 1832, construită de saşi, deserveşte întreaga comunitate de pe strada Ciobanului. De gaz, nici nu mai vorbim. Oamenii folosesc lemne pentru a face mâncare.

„Ne descurcăm foarte greu fără apă. Până acum am înghiţit numai minciuni de la autorităţi. Când plouă este foarte greu să ieşi şi să intri pe stradă şi cu toate aceste neajunsuri, plătim taxe şi impozite ca oricare locuitor din Braşov", a spus Dumitru Ungur, 46 de ani.

Păşune imporvizată

În plus, în zonă s-a creat o adevărată „păşune intravilană", unde locuitorii cresc oi, vaci, porci şi păsări, astfel încât întregul cartier este înţesat de excremente şi mizerie.

Pentru că nu au drum, copiii trebuie să parcurgă mai mult de un kilometru pe jos, pentru a pătrunde în civilizaţie şi a-şi croi drum către şcoală.

„Sunt în clasa a doua la Colegiul „Mircea Cristea". Mă trezesc dimineaţa, la 6.00 şi merg pe jos până în staţia de unde iau autobuzul care mă lasă la şcoală", ne-a spus Nicoleta Ungur, de 8 ani. Fetiţa este bolnavă de leucemie şi nu ştie ce înseamnă internetul. Viaţa ei se împarte între animale şi jocul pe păşune, alături de ceilalţi copii.

Strada Ciobanului este strada pe care nici Ambulanţa sau Pompierii nu aj

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Germania au semnat un plan de acțiune comun pentru intensificarea relațiilor. Colaborarea în industria de apărare, printre priorități, anunță Nicușor Dan

HotNews acum 35 minute
Președintele Nicușor Dan a afirmat, în conferința de presă susținută la Berlin alături de cancelarul Friedrich Merz, că România și Germania intenționează să-și intensifice relațiile economice, inclusiv în domeniul industriei de armament, un acord fi

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum 41 minute
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 41 minute
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 10 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum 25 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum 3 ore
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°