Lucian Mîndruţă vorbeşte cu umor despre "Nimic important", noua lui emisiune de la Antena 2
● Jurnalul Naţional: Ai ales o modalitate interesantă de a anunţa noua ta emisiune, pe Facebook, luni, cu o oră şi jumătate înainte de a intra în emisie. Câţi dintre prietenii tăi de pe Facebook au dat curs invitaţiei de a veni în platou?
● Lucian Mîndruţă: Încă nu i-am invitat în platou, dar estimez că vor veni câteva zeci de prieteni de pe Facebook. Am preferat să anunţ acolo pentru că am vrut să vorbesc şi cu alţi oameni decât anonimii care cumpără ziarele în care toată lumea face declaraţii. Am vrut de asemenea să pot şi răspunde, dialoga, reacţiona la ceea ce-şi doresc cititorii. Facebook nu e o lume virtuală în care să te refugiezi, e o poartă de acces către viaţa oamenilor reali, de multe ori singuri, destul de des dezamăgiţi de ceea ce facem noi, jurnaliştii.
● Jurnalul Naţional: De ce n-ai vrut să se ştie mai din timp şi ai preferat să te-ntorci la tv aşa, "pe furiş"?
● Lucian Mîndruţă: Păi nici n-am ştiut sigur până acum o săptămână. Şi-apoi am preferat să încerc o altă metodă decât aceea a declaraţiilor megalomaniace şi goale din promo-uri şi articole publicitare, după care nu urmează nimic deosebit. Eu am zis să încep de jos, unde am şi ajuns. N-am pretenţii mari, emisiunea e mică, eu de asemenea!
● Jurnalul Naţional: Ţi-ai făcut o intrare spectaculoasă, într-un cărucior cu rotile. Ai explicat că ai căzut pe munte. De când te-ai "împrietenit" cu cârjele şi cât va mai dura prietenia voastră?
● Lucian Mîndruţă: Da, am căzut pe iarba udă din Valea Doftanei, în ultima zi de vacanţă, în timp ce coboram de pe o culme. Am fost operat în România, la Spitalul Floreasca, de dr. Angheluţă. Am stat vreo două zile în spital, după care acasă. Sunt deja trei săptămâni de atunci, prima a fost îngrozitoare, cu dureri, căz